Talált 75 Eredmények: morţilor

  • S-au ridicat toţi fiii săi şi toate fiicele sale ca să-l mângâie; dar el refuza să fie mângâiat de ei, ci zicea: „Voi coborî în locuinţa morţilor jelindu-l pe fiul meu”. Şi tatăl său îl plângea. (Cartea Genezei 37, 35)

  • El a zis: „Fiul meu nu va coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, o să-mi coborâţi cărunteţea, cu îndurerare, în locuinţa morţilor”. (Cartea Genezei 42, 38)

  • Dacă îl luaţi şi pe acesta din fața mea şi i se va întâmpla vreo nenorocire, îmi veți coborâ cărunteţea cu răutate în locuința morţilor». (Cartea Genezei 44, 29)

  • când va vedea că băiatul nu este, va muri; iar servitorii tăi vor coborî cărunteţea servitorului tău, tatăl nostru cu îndurerare în locuința morţilor. (Cartea Genezei 44, 31)

  • dar dacă Domnul va face ceva neobişnuit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită pe ei şi tot ceea ce este al lor şi ei vor coborî de vii în locuința morților, veţi şti că oamenii aceştia l-au dispreţuit pe Domnul”. (Cartea Numerilor 16, 30)

  • Au coborât de vii în locuința morților, ei şi tot ce era al lor; pământul i-a acoperit şi au pierit din mijlocul adunării. (Cartea Numerilor 16, 33)

  • M-au înfăşurat lanţurile locuinței morților şi m-au prins laţurile morţii. (Cartea a doua a lui Samuél 22, 6)

  • Fă după înţelepciunea ta, dar să nu laşi să coboare perii lui albi în pace în locuința morților! (Cartea întâi a Regilor 2, 6)

  • Iată, cu tine este Şiméi, fiul lui Ghéra din [tribul lui] Beniamín, din Bahurím. El a rostit împotriva mea blesteme mari în ziua când mergeam la Mahanáim. Dar a coborât înaintea mea la Iordán şi i-am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia». 9Acum, tu să nu-l consideri nevinovat; căci eşti un om înţelept şi ştii ceea ce trebuie să-i faci şi cum să cobori în sânge perii lui albi în locuința morților!”. (Cartea întâi a Regilor 2, 8)

  • În aceeaşi zi, a fost mâhnită în suflet şi a plâns. Mergând în camera de sus a tatălui, a vrut să se spânzure. Dar, înainte, s-a gândit şi a zis: „Să nu i se aducă reproşuri tatălui meu şi să i se spună: «Ai avut o singură fiică iubită şi aceasta s-a spânzurat din cauza relelor!». Voi duce bătrâneţea tatălui meu cu durere în locuința morţilor! Este mai bine pentru mine să nu mă spânzur şi să mă rog Domnului să mor şi să nu mai aud reproşuri în viaţa mea!”. (Cartea lui Tobía 3, 10)

  • Domnul le va da gânduri bune şi pe cine vrea, Domnul îl coboară până în adâncul lăcaşului morţilor. Acum, copile, aminteşte-ţi aceste porunci şi nu le lăsa să se şteargă din inima ta! (Cartea lui Tobía 4, 19)

  • Tobía s-a dus şi l-a chemat: „Tinere, tata te cheamă!”. A venit la el şi l-a salutat el mai întâi pe Tobít: „Să ai parte de multe bucurii!”. Tobít i-a răspuns, zicându-i: „De ce aş avea să mă bucur? Căci sunt cu ochi neputincioşi şi nu văd lumina cerului, ci zac în întuneric asemenea morţilor care nu văd lumina. Deşi trăiesc, sunt printre morţi; aud glasul oamenilor, dar nu-i văd”. [Rafaél] i-a zis: „Ai încredere că vei fi în curând vindecat de Dumnezeu; ai încredere!”. Tobít i-a răspuns: „Tobía, fiul meu, vrea să meargă în Média. Vei putea merge împreună cu el ca să-l conduci? Îţi voi da plată, frate”. El i-a zis: „Pot să merg cu el, ştiu toate drumurile. Am călătorit de multe ori în Média şi am străbătut toate câmpiile şi munţii ei şi-i cunosc toate drumurile”. (Cartea lui Tobía 5, 10)


“Quem te agita e te atormenta é o demônio.Quem te consola é Deus”! São Padre Pio de Pietrelcina