Talált 848 Eredmények: numele

  • Şi plecând de acolo, a intrat în casa unui adorator al lui Dumnezeu cu numele Títus Iústus, a cărui casă era alături de sinagogă. (Faptele Apostolilor 18, 7)

  • Un iudeu cu numele de Apólo, originar din Alexándria, bun orator şi cunoscător al Scripturilor, a venit la Éfes. (Faptele Apostolilor 18, 24)

  • Când au auzit ei, au primit Botezul în numele Domnului Isus. (Faptele Apostolilor 19, 5)

  • Atunci, unii exorcişti iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri rele, spunând: „Vă conjur pe Isus pe care-l predică Paul!”. (Faptele Apostolilor 19, 13)

  • Lucrul acesta l-au aflat toţi iudeii şi grecii care locuiau în Éfes; teama i-a cuprins pe toţi şi numele Domnului Isus era preamărit. (Faptele Apostolilor 19, 17)

  • Un oarecare argintar, cu numele Demétrios, care prelucra în argint mici temple ale Artémisei, aducea meșteșugarilor săi venituri importante. (Faptele Apostolilor 19, 24)

  • Un tânăr cu numele Eutich, care stătea pe fereastră, a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Paul continua să vorbească. Doborât de somn, a căzut de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort. (Faptele Apostolilor 20, 9)

  • După ce am stat acolo mai multe zile, a coborât din Iudéea un profet cu numele de Ágabos. (Faptele Apostolilor 21, 10)

  • Atunci Paul a răspuns: „Ce faceţi? De ce plângeţi de-mi sfâşiaţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să mor la Ierusalím pentru numele Domnului Isus”. (Faptele Apostolilor 21, 13)

  • Şi acum de ce întârzii? Ridică-te, botează-te şi spală-ţi păcatele invocând numele lui!». (Faptele Apostolilor 22, 16)

  • prin care am primit har şi [misiunea] apostolică de a duce la ascultarea credinţei pentru numele său toate neamurile, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 5)

  • Căci aşa este scris: „Numele lui Dumnezeu este batjocorit între păgâni din cauza voastră”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 24)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina