1. Ióas avea şapte ani când a devenit rege şi a fost rege patruzeci de ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Ţibía din Béer-Şéba.

2. Ióas a făcut ceea ce este plăcut în ochii Domnului în toate zilele lui Iehoiáda, preotul.

3. Iehoiáda a luat pentru [Ióas] două soţii şi [Ióas] a dat naştere la fii şi la fiice.

4. După aceea, Ióas a avut la inimă să înnoiască templul Domnului.

5. I-a adunat pe preoţi şi pe levíţi şi le-a zis: „Ieşiţi în cetăţile lui Iúda şi adunaţi din tot Israélul argint şi aur pentru casa Dumnezeului vostru din an în an; iar voi grăbiţi lucrarea!”. Însă levíţii nu s-au grăbit.

6. Regele l-a chemat pe Iehoiáda, capul, şi i-a zis: „Pentru ce nu ai cerut ca levíţii să aducă din Iúda şi din Ierusalím darea [stabilită] adunării lui Israél de Moise, slujitorul Domnului, pentru cortul mărturiei?

7. Pentru că Atalía cea nelegiuită şi fiii ei au devastat casa lui Dumnezeu şi toate obiectele sacre ale casei Domnului le-au folosit pentru Báal”.

8. Regele a zis: „Să se facă o cutie care să fie pusă la intrarea în casa Domnului, în afară!”.

9. S-a dat de ştire în Iúda şi în Ierusalím ca să se aducă Domnului darea [stabilită] pentru Israél de Moise, slujitorul Domnului, în pustiu.

10. Toate căpeteniile şi tot poporul s-au bucurat: veneau şi aruncau în ladă până o umpleau.

11. Când se aducea lada la controlul [stabilit] de rege prin mâna levíţilor şi vedeau că era mult argint, veneau secretarul regelui şi slujitorul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o duceau la locul ei. Şi aşa făceau zi de zi; şi au adunat mult argint.

12. Regele şi Iehoiáda îl dădeau celor care făceau lucrarea slujirii în casa Domnului, celor tocmiţi ca să cioplească piatră şi să facă gravuri ca să înnoiască templul Domnului, ca şi lucrătorilor în fier şi în bronz, ca să întărească templul Domnului.

13. Lucrătorii făceau lucrarea şi lucrarea înainta prin mâna lor. Au ridicat casa lui Dumnezeu după măsura ei şi au întărit-o.

14. Când au terminat, au adus înaintea regelui şi a lui Iehoiáda argintul rămas. Cu el au făcut obiecte sacre pentru casa Domnului: instrumente de slujire pentru arderile de tot şi pentru [jertfele] de ispăşire, obiecte de aur şi de argint. Aduceau permanent arderi de tot în casa Domnului în toată viaţa lui Iehoiáda.

15. Iehoiáda a ajuns bătrân şi sătul de zile şi a murit. Avea o sută treizeci de ani când a murit.

16. L-au îngropat în cetatea lui Davíd împreună cu regii, pentru că făcuse bine în Israél, pentru Dumnezeu şi pentru casa lui.

17. După moartea lui Iehoiáda, căpeteniile lui Iúda au venit şi s-au prosternat înaintea regelui. Atunci regele i-a ascultat.

18. Au abandonat casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Aşérelor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iúda şi asupra Ierusalímului din cauza acestei vinovăţii.

19. [Domnul] a trimis la ei profeţi ca să-i facă să se întoarcă la el; [aceştia] au mărturisit împotriva lor, dar ei nu şi-au plecat urechea.

20. Duhul lui Dumnezeu l-a învestit pe Zaharía, fiul preotului Iehoiáda. El a stat înaintea poporului şi le-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: «De ce încălcaţi legile Domnului? Nu veţi avea succes! Voi l-aţi părăsit pe Domnul, [de aceea] şi el vă părăseşte pe voi»”.

21. Au conspirat împotriva lui şi l-au bătut cu pietre din porunca regelui în curtea casei Domnului.

22. Nu şi-a amintit regele Ióas de bunăvoinţa pe care i-a arătat-o Iehoiáda, tatăl său, şi i-a ucis fiul. În timp ce murea, el a zis: „Să vadă Domnul şi să judece!”.

23. După trecerea anului, armata lui Arám a urcat împotriva lui [Ióas]. Au venit în Iúda şi în Ierusalím şi au ucis toate căpeteniile poporului. Iar prada lor au trimis-o regelui de la Damásc.

24. Cu un număr mic de oameni a venit armata lui Arám, dar Domnul a dat în mâna lor o armată foarte numeroasă, căci l-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Ei au împlinit sentinţa faţă de Ióas.

25. Când au plecat de la el, lăsându-l în mari suferinţe, slujitorii lui au conspirat împotriva lui din cauza sângelui fiului lui Iehoiáda, preotul, şi l-au ucis în patul lui. L-au îngropat în cetatea lui Davíd, dar nu l-au îngropat în mormintele regilor.

26. Aceştia sunt cei care au conspirat împotriva lui: Zabád, fiul lui Şimeát, [o femeie] din Amón, şi Iozabád, fiul lui Şimrít, [o femeie] din Moáb.

27. Despre fiii săi, despre mulţimea dărilor [stabilite] pentru ei pentru consolidarea casei lui Dumnezeu, iată, sunt scrise în comentariul Cărţii Regilor. Şi a devenit rege Amasía, fiul său, în locul lui.





“Pode-se manter a paz de espírito mesmo no meio das tempestades da vida”. São Padre Pio de Pietrelcina