1. Iósue, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitím doi oameni ca spioni, zicându-le: „Mergeţi, vedeţi ţara şi Ierihónul!”. Au plecat şi au ajuns la casa unei prostituate al cărei nume era Raháb şi au dormit acolo.

2. I s-a spus regelui din Ierihón: „Nişte oameni dintre fiii lui Israél au venit aici în timpul nopţii ca să exploreze ţara”.

3. Regele din Ierihón a trimis la Raháb să i se spună: „Scoate-i pe oamenii care au venit la tine şi au intrat în casa ta, pentru că au venit să exploreze toată ţara!”.

4. Femeia i-a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns. Ea a zis: ,,Este adevărat că nişte bărbaţi au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt ei.

5. Dar când, pe întuneric, poarta trebuia să se închidă, oamenii au ieşit şi nu ştiu încotro s-au dus. Urmăriţi-i repede, căci îi puteţi ajunge!”.

6. Ea îi suise pe terasă şi-i ascunsese sub nişte snopi de in pe care îi întinsese [acolo] pe terasă.

7. Oamenii i-au urmărit pe drumul spre Iordán, până la vad, iar poarta s-a închis în urma celor care îi urmăreau.

8. Înainte ca ei să se fi culcat, [Raháb] s-a urcat la ei pe terasă

9. şi le-a zis: ,,Ştiu că Domnul vă dă ţara aceasta, că groaza de voi a căzut asupra noastră şi toţi locuitorii ţării s-au înmuiat înaintea voastră.

10. Căci am auzit cum Domnul a secat apele Mării Roşii înaintea voastră atunci când aţi ieşit din Egipt şi ce le-aţi făcut celor doi regi amoréi dincolo de Iordán, lui Sihón şi lui Og, pe care i-aţi nimicit.

11. Am auzit şi ni s-a înmuiat inima şi nimeni nu a mai avut curaj înaintea voastră, pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ.

12. Acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că, aşa cum eu am arătat bunăvoinţă faţă de voi, şi voi veţi arăta bunăvoinţă faţă de casa tatălui meu; şi daţi-mi un semn sigur

13. că îi veţi lăsa în viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, pe toţi ai lor şi că ne veţi scăpa de la moarte”.

14. Oamenii i-au zis: „Viaţa noastră pentru a voastră, până la moarte! Dacă nu veţi descoperi această faptă a noastră, când Domnul ne va da ţara aceasta, vom arăta faţă de voi bunăvoinţă şi fidelitate”.

15. Ea i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa ei era pe zidul cetăţii; locuinţa ei era pe zid,

16. şi ea le-a zis: „Mergeţi spre munte ca să nu vă întâlnească cei care vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce umăritorii voştri! Apoi mergeţi în drumul vostru!”.

17. Oamenii i-au zis: „Vom fi dezlegaţi de acest jurământ al tău pe care ne-ai pus să-l facem

18. când vom intra în ţară; leagă funia aceasta stacojie la fereastra prin care ne-ai coborât şi adună-i pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău la tine în casă;

19. oricine va ieşi dintre porţile casei tale afară, sângele lui va cădea asupra capului său, iar noi vom fi nevinovaţi; şi oricine va fi cu tine în casă, sângele lui să fie asupra capului nostru dacă se va întinde mâna asupra lor!

20. Şi dacă vei dezvălui fapta aceasta a noastră, noi vom fi dezlegaţi de jurământul tău pe care ne-ai pus să-l facem”.

21. Ea a zis: ,,Să fie după cuvintele voastre!”. I-a lăsat şi ei au plecat. Și ea a legat funia stacojie la fereastră.

22. Ei au plecat şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau. Urmăritorii i-au căutat pe toate căile, dar nu i-au găsit.

23. Cei doi oameni s-au întors, au coborât de pe munte, au traversat [Iordánul], au ajuns la Iósue, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase.

24. Ei i-au zis lui Iósue: „Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră”.





“Para consolar uma alma na sua dor, mostre todo o bem que ela ainda pode fazer”. São Padre Pio de Pietrelcina