1. Erau multe zile de când Domnul îi dăduse linişte lui Israél de toţi duşmanii săi de jur împrejur, iar Iósue devenise bătrân.

2. Iósue a chemat tot Israélul, pe bătrânii lui, căpeteniile lui, judecătorii lui şi pe scribii lui şi le-a zis: „Eu am devenit bătrân.

3. Aţi văzut tot ce le-a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor acelor popoare în faţa voastră; căci însuşi Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.

4. Iată, v-am împărţit toate celelalte popoare ca moştenire, după familiile voastre, de la Iordán, şi toate popoarele pe care le-am nimicit [până] la Marea cea Mare, spre apusul soarelui!

5. Domnul Dumnezeul vostru le va alunga dinaintea voastră şi le va înlătura dinaintea voastră, iar voi le veţi stăpâni ţara, după cum a zis Domnul Dumnezeul vostru.

6. Fiţi tari ca să păziţi şi să împliniţi tot ceea ce este scris în Cartea Legii lui Moise fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga!

7. Să nu intraţi la celelalte popoare care au rămas între voi; să nu vă amintiţi de dumnezeii lor, nici să nu juraţi pe numele lor, să nu-i slujiţi şi să nu vă prosternați înaintea lor!

8. Ci să vă alipiţi de Domnul Dumnezeul vostru, aşa cum aţi făcut până în ziua aceasta.

9. Domnul a alungat dinaintea voastră popoare mari şi puternice şi nimeni nu a putut să vă stea împotrivă până în ziua aceasta!

10. Unul singur dintre voi urmărea o mie, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, după cum v-a spus.

11. Aveţi mare grijă de voi ca să-l iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru!

12. Iar dacă vă veţi da înapoi şi vă veţi alipi de aceste popoare care au rămas printre voi, dacă vă veţi căsători cu ei şi dacă veţi intra la ei şi ei la voi,

13. să ştiţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai alunga aceste popoare dinaintea voastră şi ele vă vor fi laţ şi cursă, bici în coastele voastre şi spini în ochii voştri până când veţi pieri din ţara aceasta bună pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.

14. Iată, eu astăzi merg pe calea întregului pământ! Recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune pe care Domnul Dumnezeul vostru le-a spus cu privire la voi n-a rămas neîmplinit pentru voi: nu s-a pierdut niciunul dintre ele.

15. Căci după cum s-au împlinit toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Domnul Dumnezeul vostru, tot aşa va face Domnul să se împlinească asupra voastră toate cuvintele rele până vă va nimici de pe acest pământ bun pe care vi l-a dat Domnul Dumnezeul vostru.

16. Dacă veţi încălca alianţa Domnului Dumnezeului vostru pe care v-a poruncit-o, dacă veţi merge şi veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi închina înaintea lor, se va aprinde mânia Domnului împotriva voastră şi veţi pieri repede din această ţară bună pe care v-a dat-o el”.





“O Anjo de Deus não nos abandona jamais.” São Padre Pio de Pietrelcina