1. Așa m-a făcut să văd Domnul Dumnezeu: iată, făcea lăcuste la începutul creșterii otavei! Era otava de după cositul pentru rege.

2. Când au terminat de devorat iarba țării, eu am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă, te rog! Căci cum ar putea să se ridice Iacób, pentru că este mic?”.

3. S-a îndurat Domnul pentru aceasta. Și a zis Domnul: „Nu va fi”.

4. Așa m-a făcut să văd Domnul Dumnezeu: iată, Domnul Dumnezeu chema să pedepsească prin foc! [Focul] avea să devoreze abisul cel mare și să consume câmpia.

5. Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, încetează, te rog! Cum ar putea să se ridice Iacób, pentru că este mic?”.

6. S-a îndurat Domnul pentru aceasta. „Nici aceasta nu va fi”, a zis Domnul Dumnezeu.

7. M-a făcut să văd și, iată, Domnul stătea pe un zid [făcut] cu firul de plumb și avea în mână un fir cu plumb.

8. Mi-a zis Domnul: „Ce vezi, Ámos?”. Am zis: „Un fir cu plumb”. A spus Domnul: „Iată, eu pun un fir cu plumb în mijlocul poporului meu, Israél, și nu-i voi mai trece [cu vederea]!

9. Vor fi devastate înălțimile lui Isáac și sanctuarele lui Israél vor fi ruinate. Voi ridica sabia împotriva casei lui Ieroboám”.

10. Amasía, preotul din Bétel, a trimis la Ieroboám, regele lui Israél, zicând: „Ámos conspiră împotriva ta în mijlocul casei lui Israél; țara nu mai poate suporta toate cuvintele lui.

11. Căci așa spune Ámos: «De sabie va muri Ieroboám și Israél va fi deportat de pe pământul său»”.

12. Amasía i-a zis lui Ámos: „Vizionarule, pleacă, fugi în țara lui Iúda! Mănâncă acolo pâine și profețește acolo!

13. Dar la Bétel nu mai profeți, căci este sanctuarul regelui și casa regatului!”.

14. Ámos i-a răspuns și i-a zis lui Amasía: „Eu nu sunt profet nici fiu de profet. Eu sunt crescător de animale și culegător de sicomori.

15. Domnul m-a luat din urma turmei și mi-a zis: «Mergi și profețește poporului meu, Israél!».

16. Ascultă acum cuvântul Domnului, tu care zici: «Nu mai profetiza împotriva lui Israél și nu mai rosti [cuvinte] împotriva casei lui Isáac!».

17. De aceea, așa spune Domnul: «Soția ta, în cetate se va desfrâna, fiii tăi și fiicele tale vor cădea de sabie, pământul tău va fi împărțit cu funia, tu vei muri într-un pământ impur și Israél va fi deportat de pe pământul său»”.





“Deus ama quem segue o caminho da virtude.” São Padre Pio de Pietrelcina