Fondare 447 Risultati per: Nimeni

  • El i-a răspuns: „Venim din Betleémul lui Iúda şi mergem până la marginea muntelui lui Efraím, de unde sunt. Am fost până la Betleémul lui Iúda; acum mă duc la casa Domnului. Nu este nimeni care să mă primească în casa lui. (Cartea Judecătorilor 19, 18)

  • Tot poporul s-a ridicat ca un singur om şi a zis: „Niciunul dintre noi nu va merge la cortul lui şi nimeni nu se va întoarce acasă. (Cartea Judecătorilor 20, 8)

  • Ei au zis: „Este vreunul dintre triburile lui Israél care nu a urcat la Domnul la Míţpa?”. Iată, nu era nimeni din Iábeş-Galaád în tabără, în adunare. (Cartea Judecătorilor 21, 8)

  • Au cercetat poporul şi, iată, nu era acolo nimeni dintre locuitorii din Iábeş-Galaád. (Cartea Judecătorilor 21, 9)

  • Am zis să te înştiinţez şi să-ţi spun: «Cumpăr-o în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu! Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei s-o răscumperi, spune-mi ca să ştiu! Căci nu este nimeni în afară de tine ca să o poată răscumpăra, iar eu sunt după tine»”. El a zis: „O răscumpăr”. (Cartea lui Rut 4, 4)

  • Nu este nimeni sfânt ca Domnul, pentru că nu este altul în afară de tine. Nu este stâncă precum Dumnezeul nostru. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 2)

  • Samuél a zis întregului popor: „Uitaţi-vă la cel pe care l-a ales Domnul! Nu este nimeni ca el în tot poporul”. Şi tot poporul a zis: „Trăiască regele!”. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 24)

  • Bătrânii din Iábeş i-au zis: „Lasă-ne şapte zile ca să trimitem mesageri în tot ţinutul lui Israél! Dacă nu va fi nimeni să ne elibereze, vom ieşi către tine”. (Cartea întâi a lui Samuél 11, 3)

  • Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a făcut mântuire în Israél”. (Cartea întâi a lui Samuél 11, 13)

  • În ziua luptei, nimeni din poporul care era cu Saul şi Ionatán nu avea nici sabie, nici suliţă; numai Saul şi Ionatán, fiul său, aveau. (Cartea întâi a lui Samuél 13, 22)

  • În ziua aceea, oamenii din Israél erau frânţi, pentru că Saul făcuse poporul să jure: „Blestemat să fie acela care va mânca pâine până deseară! Eu mă voi răzbuna pe duşmanii mei”. Şi nimeni din popor nu a gustat mâncare. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 24)

  • Poporul a intrat în pădure şi mierea se prelingea [din fagure]. Dar nimeni nu a luat, căci poporul se temea din cauza jurământului. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 26)


“Seja grato e beije docemente a mão de Deus. É sempre a mão de um pai que pune porque lhe quer bem” São Padre Pio de Pietrelcina