Fondare 65 Risultati per: Trăiască

  • Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a devenit ca unul dintre noi cunoscând binele şi răul! Şi acum, să nu-şi întindă mâna să ia şi din pomul vieţii să mănânce şi să trăiască veşnic!”. (Cartea Genezei 3, 22)

  • Spune, te rog, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine datorită ție şi sufletul meu să trăiască pe seama ta!”. (Cartea Genezei 12, 13)

  • Iată, slujitorul tău a aflat har în ochii tăi şi tu mi-ai arătat o mare îndurare făcând să trăiască sufletul meu, dar eu nu pot să fug în munţi, căci răul se va lipi de mine şi voi muri. (Cartea Genezei 19, 19)

  • Voi aţi gândit răul împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit asta spre bine, ca să facă ceea ce se împlineşte astăzi, să facă să trăiască un popor numeros. (Cartea Genezei 50, 20)

  • ,,Când moşiţi femeile evreilor, uitaţi-vă la cele două pietre şi, dacă este băiat, să-l omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască!”. (Cartea Exodului 1, 16)

  • Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut după cum le spusese regele Egiptului, ci i-au lăsat pe băieţi să trăiască. (Cartea Exodului 1, 17)

  • Regele Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a zis: ,,De ce aţi făcut lucrul acesta şi i-aţi lăsat pe băieţi să trăiască?”. (Cartea Exodului 1, 18)

  • Atunci, Faraón a poruncit întregului său popor, zicând: ,,Orice băiat care se va naşte să fie aruncat în Fluviu, iar toate fetele să fie lăsate să trăiască”. (Cartea Exodului 1, 22)

  • Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască! (Cartea Exodului 22, 17)

  • Dacă fratele tău devine sărac şi-i slăbeşte mâna lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca oaspete, ca să trăiască împreună cu tine! (Cartea Leviticului 25, 35)

  • Să nu iei de la el nici dobândă şi nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, ca fratele tău să trăiască împreună cu tine! (Cartea Leviticului 25, 36)

  • Acestea să le faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară când se vor apropia de lucrurile preasfinte: Áaron şi fiii lui să vină şi să-i pună unul câte unul la munca şi la datoria fiecăruia! (Cartea Numerilor 4, 19)


“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina