Fondare 635 Risultati per: mele

  • ,,Vorbeşte-le fiilor lui Israél şi spune-le: «Să ţineţi sabáturile mele, pentru că sunt semne între mine şi voi, din generaţie în generaţie, ca să se ştie că eu sunt Domnul care vă sfinţeşte! (Cartea Exodului 31, 13)

  • Acum, du-te şi condu poporul unde ţi-am spus! Iată, îngerul meu va merge înaintea ta, dar în ziua vizitării mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”. (Cartea Exodului 32, 34)

  • Să nu o coacă cu aluat! Aceasta este partea pe care le-am dat-o din jertfele mele prin foc. Ea este un lucru preasfânt, ca jertfa pentru păcat şi ca jertfa pentru vinovăţie. (Cartea Leviticului 6, 10)

  • Să împliniţi poruncile mele şi să ţineţi legile mele, ca să umblaţi în ele! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Cartea Leviticului 18, 4)

  • Să ţineţi legile şi poruncile mele: omul care le va împlini va trăi prin ele! Eu sunt Domnul! (Cartea Leviticului 18, 5)

  • Să ţineţi legile şi poruncile mele şi să nu faceţi niciunul dintre aceste lucruri abominábile, nici băştinaşul şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru! (Cartea Leviticului 18, 26)

  • Păziţi poruncile mele ca să nu practicaţi obiceiurile abominábile care se făceau înaintea voastră şi să nu vă întinaţi cu ele! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»”. (Cartea Leviticului 18, 30)

  • Fiecare să-şi cinstească mama şi tatăl şi să ţină sărbătorile mele! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Cartea Leviticului 19, 3)

  • Să ţineţi legile mele! Să nu laşi să se împreuneze animalul tău cu unul de alt fel; să nu semeni ogorul tău cu două feluri de seminţe şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire! (Cartea Leviticului 19, 19)

  • Să ţineţi sărbătorile mele şi să cinstiţi sanctuarul meu! Eu sunt Domnul. (Cartea Leviticului 19, 30)

  • Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi! Eu sunt Domnul»”. (Cartea Leviticului 19, 37)

  • Să ţineţi legile mele şi să le împliniţi! Eu sunt Domnul care vă sfinţeşte. (Cartea Leviticului 20, 8)


“O bem dura eternamente.” São Padre Pio de Pietrelcina