Fondare 848 Risultati per: numele

  • Oare nu ei insultă numele cel sfânt care a fost invocat asupra voastră? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 7)

  • Fraţilor, luaţi-i ca exemplu de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe profeţii care au vorbit în numele Domnului! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 10)

  • Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 14)

  • Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi! (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 14)

  • Aceasta este porunca lui: să credem în numele Fiului său, Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii după cum ne-a dat poruncă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 23)

  • V-am scris acestea vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 13)

  • Căci au plecat pentru numele [lui], neprimind [nimic] de la păgâni. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 7)

  • [Ştiu] că ai răbdare şi că ai suferit pentru numele meu şi n-ai obosit. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 3)

  • „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este tronul Satanei. Tu ţii cu tărie numele meu şi nu ai renegat credinţa mea nici în zilele când Antípa, martorul meu cel credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 13)

  • Cel care învinge va fi astfel îmbrăcat în haine albe; eu nu-i voi şterge numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui meu şi înaintea îngerilor lui. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 5)

  • „Cunosc faptele tale. Iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă şi nimeni nu poate s-o închidă pentru că, deşi ai o putere mică, ai păzit cuvântul meu şi nu mi-ai renegat numele! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 8)

  • Pe cel care învinge îl voi pune drept o coloană în templul Dumnezeului meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el numele Dumnezeului meu şi numele cetăţii Dumnezeului meu, al noului Ierusalím, care coboară din cer de la Dumnezeul meu, şi numele meu cel nou. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 12)


“Cada Missa lhe obtém um grau mais alto de gloria no Céu!” São Padre Pio de Pietrelcina