1. Când Samuél a devenit bătrân, i-a pus pe fiii săi judecători peste Israél.

2. Numele întâiului său născut era Ioél, iar numele celui de-al doilea, Abía. Ei erau judecători la Béer-Şéba.

3. Fiii lui n-au călcat pe urmele sale: alergau după câştig, luau mită şi erau părtinitori la judecată.

4. Toţi bătrânii lui Israél s-au adunat şi au venit la Samuél, la Ráma.

5. Ei i-au zis: „Iată, tu ai devenit bătrân, iar fiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un rege peste noi să ne judece, aşa cum au toate popoarele!”.

6. Lucrul acesta nu i-a plăcut lui Samuél, căci ziceau: „Dă-ne un rege ca să ne judece!”. Şi Samuél s-a rugat Domnului.

7. Domnul i-a zis lui Samuél: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spune; căci nu pe tine te respinge, ci pe mine mă respinge ca să nu mai fiu rege peste ei!

8. Aşa cum au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt şi până astăzi: m-au părăsit şi au slujit altor dumnezei, aşa fac şi faţă de tine.

9. Ascultă-le glasul, dar dă mărturie şi fă-le cunoscută regula regelui care va domni peste ei!”.

10. Samuél a spus poporului care-i cerea un rege toate cuvintele Domnului.

11. El a zis: „Iată care va fi regula regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui şi ei vor alerga înaintea carului său;

12. îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cincizeci; îi va pune să are terenul lui, să secere în secerişul său şi să facă arme pentru luptă şi unelte pentru carul său.

13. Le va lua pe fetele voastre să-i pregătească arome, să facă mâncare şi să coacă pâine.

14. Va lua cele mai bune dintre câmpiile voastre, dintre viile voastre şi dintre livezile voastre de măslini şi le va da slujitorilor lui.

15. Va lua zeciuială din seminţele şi din viile voastre şi o va da eunucilor şi slujitorilor lui.

16. Îi va lua pe slujitorii şi pe slujitoarele voastre, pe tinerii voştri cei mai buni şi măgarii voştri şi-i va folosi la muncile sale.

17. Va lua zeciuială din turmele voastre, iar voi veţi deveni sclavii lui.

18. Veţi striga în ziua aceea din cauza regelui pe care l-aţi ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea”.

19. Poporul a refuzat să asculte glasul lui Samuél. Au zis: „Nu, ci să fie un rege peste noi,

20. ca să fim şi noi ca toate popoarele! Regele nostru ne va judeca, va ieşi înaintea noastră şi va purta războaiele noastre”.

21. Samuél a ascultat toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului.

22. Domnul i-a zis lui Samuél: „Ascultă-le glasul şi fă-le un rege!”. Samuél a zis bărbaţilor lui Israél: „Mergeţi fiecare în cetatea lui!”.





“Se tanta atenção é dada aos bens desta Terra, quanto mais se deve dar aos do Céu? Faça, portanto, uma boa leitura espiritual, a santa meditação, o exame de consciência, e fará progresso na perfeição cristã e no amor de Jesus.” São Padre Pio de Pietrelcina