Znaleziono 123 Wyniki dla: făcuse

  • Şi Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. (Cartea Genezei 1, 31)

  • Şi a împlinit Dumnezeu în ziua a şaptea lucrarea pe care o făcuse. Şi s-a odihnit în ziua a şaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse. (Cartea Genezei 2, 2)

  • Şarpele era cel mai viclean dintre toate animalele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?”. (Cartea Genezei 3, 1)

  • După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. (Cartea Genezei 8, 6)

  • Nóe s-a trezit din vin şi a aflat ce-i făcuse fiul său mai mic. (Cartea Genezei 9, 24)

  • în locul unde făcuse altarul mai înainte. Şi acolo Abrám a invocat numele Domnului. (Cartea Genezei 13, 4)

  • Servitorul i-a povestit lui Isáac toate cele pe care le făcuse. (Cartea Genezei 24, 66)

  • apoi i-a dat gustarea şi pâinea pe care le făcuse în mâna lui Iacób, fiul ei. (Cartea Genezei 27, 17)

  • [Tocmai] atunci fiii lui Iacób au venit de la câmp. Când au auzit [aceasta], bărbaţii s-au indignat şi s-au mâniat foarte mult, pentru că acela făcuse o asemenea faptă de ocară în Israél, culcându-se cu fiica lui Iacób: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă. (Cartea Genezei 34, 7)

  • Israél îl iubea pe Iosíf mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi pentru că era fiul bătrâneţilor sale şi-i făcuse o tunică cu mâneci lungi. (Cartea Genezei 37, 3)

  • Iétro, preotul din Madián, socrul lui Moise, a auzit tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi pentru Israél, poporul său: că Domnul îl scosese pe Israél din Egipt. (Cartea Exodului 18, 1)

  • Moise i-a povestit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraón şi împotriva Egiptului de dragul lui Israél, toate necazurile care i-au ajuns pe drum şi cum i-a eliberat Domnul. (Cartea Exodului 18, 8)


“Caminhe sempre e somente no bem e dê, cada dia, um passo à frente na linha vertical, de baixo para cima.” São Padre Pio de Pietrelcina