Encontrados 132 resultados para: Argintul

  • Iată, argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaán! Cum am fi putut să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur? (Cartea Genezei 44, 8)

  • Iosíf a adunat tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaán în schimbul grâului pe care ei îl cumpărau şi a dus argintul în casa lui Faraón. (Cartea Genezei 47, 14)

  • Când s-a terminat argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaán, toţi egipténii au venit la Iosíf şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci s-a terminat argintul”. (Cartea Genezei 47, 15)

  • Iosíf a zis: „Aduceţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre dacă s-a terminat argintul”. (Cartea Genezei 47, 16)

  • După ce s-a terminat anul acela, au venit la el în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru că s-a terminat argintul şi că turmele de animale sunt la domnul nostru; nu ne-au mai rămas înaintea domnului nostru decât cadavrele şi pământurile noastre. (Cartea Genezei 47, 18)

  • Argintul provenit din recensământul comunităţii era o sută de talánţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sícli, după síclul sanctuarului: (Cartea Exodului 38, 25)

  • Să dai argintul lui Áaron şi fiilor lui ca răscumpărare a celor care depăşesc [numărul] lor”. (Cartea Numerilor 3, 48)

  • Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor care depăşeau numărul celor răscumpăraţi de levíţi. (Cartea Numerilor 3, 49)

  • Moise a dat argintul de răscumpărare lui Áaron şi fiilor lui, după cuvântul Domnului, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. (Cartea Numerilor 3, 51)

  • aurul, argintul, bronzul, fierul, cositorul şi plumbul, (Cartea Numerilor 31, 22)

  • Idolii dumnezeilor lor să-i ardeţi în foc; să nu pofteşti argintul şi aurul de pe ei ca să le iei pentru tine, ca să nu cazi în cursă din cauza lor, întrucât ele sunt un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău! (Cartea Deuteronómului 7, 25)

  • când cirezile şi turmele tale se vor înmulţi, argintul şi aurul vor spori şi tot ce ai se va multiplica, (Cartea Deuteronómului 8, 13)


“Se você não entrega seu coração a Deus, o que lhe entrega?” “Você deve seguir outra estrada. Tire de seu coração todas as paixões deste mundo, humilhe-se na poeira e reze! Dessa forma, certamente você encontrará Deus, que lhe dará paz e serenidade nesta vida e a eterna beatitude na próxima.” São Padre Pio de Pietrelcina