Encontrados 103 resultados para: Căruia

  • Și, apropiindu-se de groapă, l-a strigat cu glas îngrijorat pe Daniél. Regele a luat cuvântul şi i-a zis lui Daniél: „Daniél, slujitorul Dumnezeului celui viu, oare Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti neîntrerupt, te-a putut salva de lei?”. (Cartea profetului Daniél 6, 21)

  • ca şi despre cele zece coarne care erau pe capul ei şi despre celălat [corn] care a ieşit şi înaintea căruia au căzut trei [coarne]; despre cornul acesta care avea ochi pe el şi o gură care vorbea mult şi a cărui înfăţişare era mai mare decât a celorlalte [coarne]. (Cartea profetului Daniél 7, 20)

  • Apoi se va ridica un dispreţuit în locul lui, căruia nu-i vor da cinstea domniei. El va veni în timp de linişte şi va face să se întărească domnia prin intrigi. (Cartea profetului Daniél 11, 21)

  • Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să‑i reveleze. (Evanghelia după sf. Matei 11, 27)

  • Aşadar, la înviere, căruia dintre cei şapte îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o”. (Evanghelia după sf. Matei 22, 28)

  • şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. (Evanghelia după sf. Marcu 1, 7)

  • Aşadar, i-a constituit pe cei doisprezece: Símon, căruia i-a pus numele de Petru; (Evanghelia după sf. Marcu 3, 16)

  • La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie”. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 23)

  • Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza în Duhul Sfânt şi cu foc. (Evanghelia după sf. Luca 3, 16)

  • Răspunzând, Símon i-a zis: „Cred că cel căruia i s-a iertat mai mult”. El i-a zis: „Ai judecat corect”. (Evanghelia după sf. Luca 7, 43)

  • Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze”. (Evanghelia după sf. Luca 10, 22)

  • „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi [căruia] nu-i era ruşine de oameni. (Evanghelia după sf. Luca 18, 2)


“Enquanto tiver medo de ser infiel a Deus, você não será’. Deve-se ter medo quando o medo acaba!” São Padre Pio de Pietrelcina