Encontrados 149 resultados para: Gol

  • A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui Davíd era iar gol. Saul i-a zis lui Ionatán, fiul său: „De ce nu a venit fiul lui Iése nici ieri, nici astăzi la masă?”. (Cartea întâi a lui Samuél 20, 27)

  • Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatán şi i-a zis: „Fiu al unei perverse şi răzvrătite ce eşti! Oare nu ştiu eu că l-ai ales pe fiul lui Iése spre ruşinea ta şi spre ruşinea goliciunii mamei tale? (Cartea întâi a lui Samuél 20, 30)

  • Preotul i-a răspuns: „Iată sabia lui Goliát, filisteanul pe care l-ai omorât la Émec-Elá, este învelită într-o pânză în spatele efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici!”. Davíd a zis: „Nu esta alta ca ea. Dă-mi-o!”. (Cartea întâi a lui Samuél 21, 10)

  • [Ahimélec] l-a consultat pe Domnul pentru el, i-a dat provizii şi i-a dăruit sabia lui Goliát, filisteanul”. (Cartea întâi a lui Samuél 22, 10)

  • Amása se rostogolea în sânge în mijlocul drumului. Dar omul acela a văzut că tot poporul se oprea, l-a tras pe Amása de pe drum pe câmp şi a aruncat o mantie peste el când a văzut că toţi cei care ajungeau lângă el se opreau. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 12)

  • A mai fost o luptă la Gob împotriva filisténilor. Elhanán, fiul lui Iaaré-Oreghím din Betleém l-a omorât pe Goliát din Gat, care avea o lance a cărei coadă era ca sulul unui ţesător. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 19)

  • Pe plăcile mânerelor şi pe tăbliile lui a gravat heruvimi, lei şi palmieri, pe locul gol de pe fiecare, şi ghirlande de jur împrejur. (Cartea întâi a Regilor 7, 36)

  • (71) Fiilor lui Gherşóm [le-au] dat: din familia jumătăţii tribului lui Manáse, Gólan, în Basán, şi păşunile sale şi Aştarót şi păşunile sale; (Cartea întâi a Cronicilor 6, 56)

  • A mai fost o bătălie cu filisténii. Elhanán, fiul lui Iaír, l-a lovit pe Lahmí, fratele lui Goliát din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul ţesătorilor. (Cartea întâi a Cronicilor 20, 5)

  • Când se aducea lada la controlul [stabilit] de rege prin mâna levíţilor şi vedeau că era mult argint, veneau secretarul regelui şi slujitorul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o duceau la locul ei. Şi aşa făceau zi de zi; şi au adunat mult argint. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 11)

  • Apoi mi-am scuturat poala [mantiei] şi am zis: „Aşa să scuture Dumnezeu din casa lui şi din câştigul său pe oricine nu va împlini cuvântul acesta: aşa să fie scuturat şi golit!”. Toată adunarea a zis: „Amin!”. Şi l-au lăudat pe Domnul. Iar poporul a făcut după cuvântul acesta. (Cartea lui Nehemía 5, 13)

  • Dă din pâinea ta celui înfometat şi din hainele tale celui gol! Ceea ce îţi prisoseşte, dă de pomană şi ochiul tău să nu privească cu dispreţ când dai de pomană! (Cartea lui Tobía 4, 16)


“Padre Pio disse a um filho espiritual: Trabalhe! Ele perguntou: No que devo trabalhar, Padre? Ele respondeu: Em amar sempre mais a Jesus!” São Padre Pio de Pietrelcina