Encontrados 185 resultados para: Marea Roșie

  • Toată [regiunea] Arabáh de dincoace de Iordán, spre răsărit, până la marea Arabáh, de sub poalele [muntelui] Pisgá. (Cartea Deuteronómului 4, 49)

  • Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru va fi de la pustiu până la Libán, de la râu, râul Eufrát, până la Marea Mediterană. (Cartea Deuteronómului 11, 24)

  • tot [ţinutul] lui Neftáli, ţara lui Efraím şi a lui Manáse, toată ţara lui Iúda până la Marea Mediterană, (Cartea Deuteronómului 34, 2)

  • De la pustiu şi de la Libán până la Râul cel Mare, râul Eufrát, întreg ţinutul hetéilor, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui vor fi toate hotarele voastre. (Cartea lui Iósue 1, 4)

  • apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Ţartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în faţa Ierihónului. (Cartea lui Iósue 3, 16)

  • Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordánului înaintea voastră până când aţi trecut, aşa cum făcuse Domnul Dumnezeul vostru cu Marea Roşie pe care a secat-o înaintea noastră până când am trecut-o, (Cartea lui Iósue 4, 23)

  • de la Arabáh până la Marea Chinéret, spre răsărit, de la Marea Arabáh, Marea Sărată, spre răsărit, pe drumul spre Bet-Ieşimót, de la Temán la poalele muntelui Pisgá; (Cartea lui Iósue 12, 3)

  • Hotarul de est era Marea Sărată până la revărsarea Iordánului. Hotarul părţii de nord era de la zona mării, de la revărsarea Iordánului, (Cartea lui Iósue 15, 5)

  • Hotarul de vest era Marea cea Mare. Acesta este teritoriul fiilor lui Iúda, de jur împrejur, după familiile lor. (Cartea lui Iósue 15, 12)

  • Aşdód, filialele şi satele lui; Gáza, filialele şi satele ei, până la râul Egiptului şi la Marea cea Mare, care este hotarul. (Cartea lui Iósue 15, 47)

  • spre sud era al lui Efraím şi spre nord al lui Manáse, iar marea era hotarul lui. Se întâlnea cu Aşér spre nord şi cu Isahár spre est. (Cartea lui Iósue 17, 10)

  • Iată, v-am împărţit toate celelalte popoare ca moştenire, după familiile voastre, de la Iordán, şi toate popoarele pe care le-am nimicit [până] la Marea cea Mare, spre apusul soarelui! (Cartea lui Iósue 23, 4)


“De que vale perder-se em vãos temores?” São Padre Pio de Pietrelcina