Encontrados 245 resultados para: Mari

  • Domnul a alungat dinaintea voastră popoare mari şi puternice şi nimeni nu a putut să vă stea împotrivă până în ziua aceasta! (Cartea lui Iósue 23, 9)

  • Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noştri acele semne mari şi ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat şi printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut. (Cartea lui Iósue 24, 17)

  • Adoní-Bézec a fugit; ei l-au urmărit, l-au prins şi i-au tăiat degetele mari de la mâini şi de la picioare. (Cartea Judecătorilor 1, 6)

  • Adoní-Bézec a zis: „Şaptezeci de regi cu degetele mari de la mâini şi de la picioare tăiate adunau [resturi] sub masa mea. Aşa cum am făcut eu, tot aşa îmi răsplăteşte Dumnezeu”. L-au adus la Ierusalím şi a murit acolo. (Cartea Judecătorilor 1, 7)

  • Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieţii lui Iósue şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iósue şi care au văzut toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israél. (Cartea Judecătorilor 2, 7)

  • aţi aştepta voi până să crească mari şi aţi aştepta voi fără ca să aveţi soţi? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului este împotriva mea”. (Cartea lui Rut 1, 13)

  • El ridică din pulbere pe cel sărac, înalţă din gunoi pe cel nevoiaş ca să stea cu cei mari şi să moştenească un tron de glorie. Căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi peste ele a aşezat lumea. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 8)

  • Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-i în adevăr din toată inima voastră, căci vedeţi ce lucruri mari a făcut cu voi! (Cartea întâi a lui Samuél 12, 24)

  • Cei trei fii mai mari ai lui Iése îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii care au mers la război erau: Elíab, întâiul născut, Abínadab, cel de-al doilea, şi Şamá, cel de-al treilea. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 13)

  • Davíd era cel mai mic. Cei trei mai mari l-au urmat pe Saul. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 14)

  • am fost cu tine oriunde ai mers, i-am nimicit pe toţi duşmanii tăi înaintea ta şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari care sunt pe pământ; (Cartea a doua a lui Samuél 7, 9)

  • De dragul cuvântului tău şi după inima ta ai făcut toate aceste lucruri mari: le-ai făcut cunoscute slujitorului tău! (Cartea a doua a lui Samuél 7, 21)


“Queira o dulcíssimo Jesus conservar-nos na Sua graça e dar-nos a felicidade de sermos admitidos, quando Ele quiser, no eterno convívio…” São Padre Pio de Pietrelcina