Encontrados 1129 resultados para: Moise și Faraonul Egiptului

  • Întregul Israél a încălcat legea ta şi s-a îndepărtat, ca să nu asculte glasul tău, dar tu ai pus asupra noastră blestemul şi jurământul care este scris în Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva ta. (Cartea profetului Daniél 9, 11)

  • După cum este scris în Legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră şi nu am îmbunat faţa Domnului Dumnezeului nostru întorcându-ne de la nelegiuirile noastre ca să înţelegem adevărul tău. (Cartea profetului Daniél 9, 13)

  • Acum, Doamne Dumnezeul nostru, tu care l-ai scos pe poporul tău din ţara Egiptului cu mână tare şi ţi-ai făcut un nume, cum este astăzi: noi am păcătuit, noi ne-am răzvrătit. (Cartea profetului Daniél 9, 15)

  • Îi va duce în captivitatea Egiptului chiar şi pe zeii lor, pe idolii lor împreună cu vasele lor preţioase din argint şi din aur, iar el va sta mai mulţi ani decât regele din nord. (Cartea profetului Daniél 11, 8)

  • Îşi va întinde mâna împotriva ţărilor şi nici ţara Egiptului nu va avea scăpare. (Cartea profetului Daniél 11, 42)

  • Va stăpâni peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile de valoare ale Egiptului; libienii şi etiopienii vor fi la picioarele lui. (Cartea profetului Daniél 11, 43)

  • Părinţii ei erau drepţi şi au învăţat-o pe fiica lor după Legea lui Moise. (Cartea profetului Daniél 13, 3)

  • Au făcut după legea lui Moise şi i-au ucis. Și a fost salvat sângele nevinovat în ziua aceea. (Cartea profetului Daniél 13, 62)

  • Acolo îi voi da viile ei și Valea Acór ca poartă a speranței. Ea va cânta acolo ca în zilele tinereții ei, ca în ziua când a ieșit din țara Egiptului. (Cartea profetului Oséa 2, 17)

  • Se întorc, dar nu spre Cel care este deasupra; sunt ca un arc înșelător. Căpeteniile lor vor cădea de sabie din cauza obrăzniciei limbii lor. Aceasta va fi spre batjocura lor în țara Egiptului. (Cartea profetului Oséa 7, 16)

  • Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului și un asirian va fi regele lor, pentru că au refuzat să se întoarcă. (Cartea profetului Oséa 11, 5)

  • Iar eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului: te voi face să locuiești din nou în corturi, ca în zilele hotărâte [pentru sărbătoare]. (Cartea profetului Oséa 12, 10)


“Cuide de estar sempre em estado de graça.” São Padre Pio de Pietrelcina