Encontrados 91 resultados para: Sfârșit

  • Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. (Cartea Genezei 2, 23)

  • Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israél şi i-a făcut să rătăcească în pustiu timp de patruzeci de ani, până s-a sfârșit generaţia care a făcut răul înaintea Domnului. (Cartea Numerilor 32, 13)

  • şi care te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi, ca să te umilească şi să te încerce, ca să-ţi facă bine până la sfârşit! (Cartea Deuteronómului 8, 16)

  • Fiii lui Israél l-au plâns pe Moise în stepele Moábului timp de treizeci de zile. Şi s-au sfârşit zilele de plâns şi jale pentru Moise. (Cartea Deuteronómului 34, 8)

  • El a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiica mea! Bunătatea ta a fost la sfârşit mai mare decât la început, pentru că nu te-ai dus după tineri, fie săraci, fie bogaţi! (Cartea lui Rut 3, 10)

  • În ziua aceea voi împlini asupra lui Éli tot ceea ce am rostit împotriva casei lui: de la început până la sfârşit. (Cartea întâi a lui Samuél 3, 12)

  • Abnér a strigat către Ióab: „Oare va sfâşia sabia fără încetare? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când nu vei spune poporului să se întoarcă de la urmărirea fraţilor săi?”. (Cartea a doua a lui Samuél 2, 26)

  • Când se tundea pe cap – se tundea la fiecare sfârşit de an – pentru că era greu [părul] pe care îl avea îl tundea, greutatea părului de pe capul său era de două sute de sícli, după măsura regelui. (Cartea a doua a lui Samuél 14, 26)

  • Scrisorile au fost trimise prin alergători în toate provinciile regelui, ca să-i distrugă, să-i ucidă şi să-i nimicească pe toţi iudeii – tineri şi bătrâni, prunci şi femei, în aceeaşi zi – în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár, şi să le prădeze bunurile. (13a) În copia scrisorii regelui cel mare către toţi cei care [locuiau] din India şi până în Etiópia, către guvernatorii celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, către căpetenii şi către supuşii lor, scria aşa: 1 (13b) „Fiind [noi] la conducerea multor naţiuni şi având stăpânire asupra întregii lumi, nu din orgoliul puterii, ci conducând întotdeauna cu măsură şi cu delicateţe, am dorit să facem întotdeauna liniştită viaţa supuşilor, să asigurăm o domnie stabilă şi liniştită, uşor de străbătut până la marginile [ei] şi statornicind pacea de toţi dorită. 1 (13c) Când [noi] i-am întrebat pe consilieri cum am putea duce aceasta la îndeplinire, Amán, care este renumit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa [noastră] şi care a dovedit deplină fidelitate, pentru care a primit onoarea de a fi al doilea după rege, 1 (13d) ne-a arătat că printre toate triburile lumii s-a amestecat un popor duşman, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care nu ţine cont niciodată de poruncile regelui ca să nu se poată stabili stăpânirea noastră fără cusur. (13e) Aflând că numai acest popor se împotriveşte oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi, încălcând mereu legile noastre, face cele mai mari rele ca domnia noastră să nu ajungă să fie stabilă, 1 (13f) am poruncit cele indicate vouă în scrisorile lui Amán, care este pus de noi peste lucruri şi ca un al doilea tată al nostru, ca să-i nimiciţi de tot, femei şi copii, prin sabie ostilă, fără milă şi ezitare, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică în luna Adár, a acestui an. 1 (13g) Ca astfel, aceşti oameni duşmani astăzi ca şi în trecut, fiind într-o singură zi aruncaţi în iad, să nu ne mai împiedice în viitor să avem un timp de stabilitate şi de linişte până la sfârşit”. (Cartea Estérei 4, 13)

  • Oare este vreun sfârşit pentru cuvintele în vânt? Ce te constrânge să răspunzi? (Cartea lui Iob 16, 3)

  • Oare nu e mare răutatea ta şi nelegiuirea ta nu este fără sfârşit? (Cartea lui Iob 22, 5)

  • Sfârşit de lipsă şi de foame, se îndreaptă spre ţinutul uscat în noaptea dezolării şi devastării. (Cartea lui Iob 30, 3)


“Façamos o bem, enquanto temos tempo à nossa disposição. Assim, daremos glória ao nosso Pai celeste, santificaremos nós mesmos e daremos bom exemplo aos outros.” São Padre Pio de Pietrelcina