Encontrados 1971 resultados para: Toate

  • Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 10)

  • Deci, dacă toate acestea se vor distruge astfel, cât de sfântă şi evlavioasă trebuie să fie purtarea voastră, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 11)

  • precum o face în toate scrisorile în care vorbeşte despre acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi incompetenţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 16)

  • Dar în ce vă priveşte, rămâne în voi ungerea pe care aţi primit-o de la el şi nu aveţi nevoie ca să vă înveţe cineva, ci, întrucât ungerea lui vă învaţă despre toate – iar ea este adevărată, şi nu falsă – după cum v-am învăţat, rămâneţi în el! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 27)

  • pentru că chiar dacă inima noastră ne acuză, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre şi cunoaşte toate. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 20)

  • Iubitule, mă rog ca toate să-ţi meargă bine şi să fii sănătos, aşa cum stai bine cu sufletul. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 2)

  • Vreau să vă reamintesc – deşi ştiţi toate aceste lucruri – că Domnul, după ce a salvat poporul din Egipt o dată pentru totdeauna, la urmă i-a făcut să piară pe cei necredincioşi, (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 5)

  • ca să facă judecata împotriva tuturor şi să condamne orice făptură pentru toate faptele nelegiuirii lor pe care le-au făcut şi pentru toate [cuvintele] grele pe care ei, păcătoşii nelegiuiţi, le-au spus împotriva lui”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 15)

  • care a dat mărturie că toate câte le-a văzut sunt cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Cristos. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 2)

  • Iată că vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei care l-au străpuns! Îşi vor bate [pieptul] din cauza lui toate triburile pământului. Da. Amin! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 1, 7)

  • Pe copiii ei îi voi lovi cu moartea şi vor şti toate Bisericile că eu sunt cel care cercetează rărunchii şi inimile şi voi da fiecăruia dintre voi după faptele voastre. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 23)

  • „Vrednic eşti tu, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti gloria, cinstea şi puterea, căci tu ai creat toate şi prin voinţa ta au luat fiinţă şi au fost create”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 4, 11)


“Nas tentações, combata com coragem! Nas quedas, humilhe-se mas não desanime!” São Padre Pio de Pietrelcina