Encontrados 87 resultados para: abominábile

  • După ce s-au terminat acestea, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israél, preoţii şi levíţii nu s-au despărţit de popoarele ţărilor [comportându-se] după lucrurile abominábile ale canaaneénilor, ale hetéilor, ale ferezéilor, ale iebuséilor, ale celor din Amón, ale celor din Moáb, ale egipténilor şi ale amoréilor. (Cartea lui Ésdra 9, 1)

  • pe care le-ai dat prin slujitorii tăi, profeţii, zicând: «Ţara pe care mergeţi să o luaţi în stăpânire este o ţară întinată din cauza întinărilor popoarelor şi a lucrurilor lor abominábile cu care au umplut-o de la un capăt la altul prin impurităţile lor. (Cartea lui Ésdra 9, 11)

  • să ne întoarcem din nou să încălcăm poruncile tale şi să ne înrudim cu acele popoare abominábile? Oare nu ar fi mânia asupra noastră până la nimicire, încât să nu fie nici rest şi nici vreunul care să scape? (Cartea lui Ésdra 9, 14)

  • Maestrului de cor. Al lui Davíd. A spus nebunul în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”. S-au corupt, au săvârşit lucruri abominábile; nu-i nimeni care să facă binele. (Cartea Psalmilor 14, 1)

  • Sunt corupţi, au săvârşit lucruri abominábile; nu-i nimeni care să facă binele. (Cartea Psalmilor 53, 2)

  • să-i lase pe fiii lor necircumcişi, să-şi facă sufletele abominábile cu orice fel de lucruri impure şi profanate; (Cartea întâi a Macabéilor 1, 48)

  • Aceste şase [lucruri] le urăşte Domnul şi şapte sunt abominábile pentru sufletul lui: (Cartea Proverbelor 6, 16)

  • A-l îndreptăţi pe cel vinovat înseamnă a-l face vinovat pe cel drept: amândouă sunt abominábile pentru Domnul. (Cartea Proverbelor 17, 15)

  • Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, amândouă sunt abominábile pentru Domnul. (Cartea Proverbelor 20, 10)

  • Abominábile pentru Domnul sunt greutăţile diferite şi balanţele înşelătoare nu sunt bune. (Cartea Proverbelor 20, 23)

  • Când se arată binevoitor cu glasul lui, nu-l crede, căci şapte lucruri abominábile sunt în inima lui. (Cartea Proverbelor 26, 25)

  • De aceea, pe cei care au trăit nedrept în nebunia vieţii, i-ai chinuit prin propriile lor [fapte] abominábile. (Cartea Înţelepciunii 12, 23)


“Onde não há obediência, não há virtude. Onde não há virtude, não há bem, não há amor; e onde não há amor, não há Deus; e sem Deus não se chega ao Paraíso. Tudo isso é como uma escada: se faltar um degrau, caímos”. São Padre Pio de Pietrelcina