Encontrados 85 resultados para: altarului

  • Căpeteniile au adus pentru dedicarea altarului, în ziua ungerii sale, şi şi-au prezentat darurile înaintea altarului. (Cartea Numerilor 7, 10)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Căpeteniile să vină câte una pe zi ca să-şi aducă darul pentru dedicarea altarului!”. (Cartea Numerilor 7, 11)

  • Acestea sunt cele aduse de căpeteniile lui Israél pentru dedicarea altarului, în ziua când l-au uns: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece vase de argint şi douăsprezece cupe de aur; (Cartea Numerilor 7, 84)

  • Toate animalele pentru jertfa de împăcare erau: douăzeci şi patru de boi, şaizeci de berbeci, şaizeci de ţapi, şaizeci de miei de un an. Acestea au fost cele aduse pentru dedicarea altarului, după ce l-au uns. (Cartea Numerilor 7, 88)

  • cu viaţa lor cădelniţele acestor oameni care au păcătuit! Să se facă nişte plăci întinse pentru acoperirea altarului! Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului, sunt sfinţite. Ele să fie un semn pentru fiii lui Israél!”. (Cartea Numerilor 17, 3)

  • Eleazár, preotul, a luat cădelniţele din bronz pe care le aduseseră cei arşi şi a făcut din ele plăci pentru acoperirea altarului. (Cartea Numerilor 17, 4)

  • Să păziţi cele de păzit ale sanctuarului şi cele de păzit ale altarului, ca să nu mai fie mânie împotriva fiilor lui Israél! (Cartea Numerilor 18, 5)

  • Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău! (Cartea Deuteronómului 26, 4)

  • Noi am zis: «Dacă va fi ca mâine să se spună către noi şi către generaţiile noastre», noi vom zice: «Iată modelul altarului pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru ardere de tot şi nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi şi voi!». (Cartea lui Iósue 22, 28)

  • În timp ce flacăra urca de pe altar spre cer, îngerul Domnului a urcat în flacăra altarului. Văzând Manóah şi soţia lui [lucrul acesta], au căzut cu faţa la pământ. (Cartea Judecătorilor 13, 20)

  • Adonía s-a temut de Solomón; s-a sculat, a mers şi s-a prins de coarnele altarului. (Cartea întâi a Regilor 1, 50)

  • I-au făcut cunoscut lui Solomón, zicând: „Iată că Adonía se teme de regele Solomón şi s-a prins de coarnele altarului, zicând: «Să-mi jure azi regele Solomón că nu-l va omorî pe slujitorul său cu sabia!»”. (Cartea întâi a Regilor 1, 51)


“Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade.” São Padre Pio de Pietrelcina