Encontrados 131 resultados para: cădea

  • Cel care nu va cădea şi nu va adora, în aceeaşi clipă va fi aruncat în mijlocul cuptorului cu foc aprins”. (Cartea profetului Daniél 3, 6)

  • iar cel care nu va cădea şi nu va adora să fie aruncat în mijlocul cuptorului cu foc aprins. (Cartea profetului Daniél 3, 11)

  • În acele timpuri, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud, dar nişte fii violenţi ai poporului tău se vor ridica să împlinească viziunea, însă vor cădea. (Cartea profetului Daniél 11, 14)

  • Îşi va întoarce faţa spre fortăreţele ţării sale, dar se va poticni, va cădea şi nu va mai putea fi găsit. (Cartea profetului Daniél 11, 19)

  • Cei care vor mânca porţia lui de hrană îl vor zdrobi, armata lui va fi împrăştiată şi vor cădea mulţi străpunşi. (Cartea profetului Daniél 11, 26)

  • Cei pricepuţi ai poporului îi vor învăţa pe mulţi, dar vor cădea de sabie, de foc, de captivitate şi de jaf timp de [câteva] zile. (Cartea profetului Daniél 11, 33)

  • Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin şi se vor uni cu ei mulţi prin intrigi. (Cartea profetului Daniél 11, 34)

  • Chiar şi dintre cei pricepuţi vor cădea ca să fie încercaţi, purificaţi şi albiţi până la timpul sfârşitului, căci încă nu este timpul hotărât. (Cartea profetului Daniél 11, 35)

  • Va veni în ţara frumuseţii şi multe vor cădea. Dar vor scăpa din mâna lui aceştia: Edóm, Moáb şi cei dintâi ai fiilor lui Amón. (Cartea profetului Daniél 11, 41)

  • Se întorc, dar nu spre Cel care este deasupra; sunt ca un arc înșelător. Căpeteniile lor vor cădea de sabie din cauza obrăzniciei limbii lor. Aceasta va fi spre batjocura lor în țara Egiptului. (Cartea profetului Oséa 7, 16)

  • Samaría s-a făcut vinovată, pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea de sabie, pruncii lor vor fi zdrobiți și femeile însărcinate vor fi spintecate. (Cartea profetului Oséa 14, 1)

  • că în ziua în care voi pedepsi nelegiuirile lui Israél, voi pedepsi altarele din Bétel, vor fi frânte coarnele altarului și vor cădea la pământ. (Cartea profetului Ámos 3, 14)


“Os corações fortes e generosos não se lamentam, a não ser por grandes motivos e,ainda assim,não permitem que tais motivos penetrem fundo no seu íntimo.(P.e Pio) São Padre Pio de Pietrelcina