Encontrados 3044 resultados para: iat

  • Este îmbrăcat cu haină înmuiată în sânge, iar numele lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 13)

  • Apoi am văzut nişte tronuri. Celor care s-au aşezat pe ele li s-a dat judecata. [Am văzut] şi sufletele celor cărora li s-a tăiat capul din cauza mărturiei lui Isus, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi care nu s-au prosternat înaintea Fiarei şi nici înaintea chipului ei, nici n-au primit indiciul pe fruntea şi pe mâna lor. Ei s-au întors la viaţă şi au domnit cu Cristos o mie de ani. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 4)

  • Ceilalţi dintre morţi nu au revenit la viaţă până când s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 5)

  • Şi am auzit un glas puternic de la tron, spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 3)

  • Cel care şade pe tron a zis: „Iată, le fac pe toate noi” şi spune: „Scrie că acestea sunt cuvinte adevărate şi vrednice de crezare!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 5)

  • Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare, fiecare poartă era [făcută] dintr-un singur mărgăritar. Iar piaţa cetăţii era din aur curat, transparent precum cristalul. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 21)

  • Şi, iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele profeţiei cărţii acesteia!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 7)

  • „Iată, eu vin curând şi răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 12)


“Apóie-se, como faz Nossa Senhora, à cruz de Jesus e nunca lhe faltará conforto”. São Padre Pio de Pietrelcina