Encontrados 153 resultados para: iubirea de aproapele
Dacă voi împliniţi într-adevăr legea împărăţiei, potrivit Scripturii: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» bine faceţi; (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 8)
Unul singur este legiuitorul şi judecătorul care poate să salveze sau să nimicească. Dar tu cine eşti că-l judeci pe aproapele? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 12)
la evlavie, iubirea de aproapele; la iubirea de aproapele, dragostea! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 7)
Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că suntem în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 5)
Să nu iubiţi lumea şi nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 15)
În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 16)
Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 17)
Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 7)
Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 9)
În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 10)
Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 12)
Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 16)