Encontrados 285 resultados para: legea

  • Se distruge poporul meu, pentru că nu are cunoaștere. Fiindcă ai refuzat cunoașterea, și eu voi refuza să mai fii preot pentru mine. Deoarece ai uitat legea Dumnezeului tău, și eu îi voi uita pe fiii tăi. (Cartea profetului Oséa 4, 6)

  • I-am scris multe [lucruri] în legea mea, dar au fost socotite ca străine. (Cartea profetului Oséa 8, 12)

  • Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iúda, ba chiar pentru patru, nu voi reveni, căci au refuzat legea Domnului și hotărârile sale nu le-au observat, ci au rătăcit după minciunile după care au umblat părinții lor. (Cartea profetului Ámos 2, 4)

  • Vor merge neamuri multe și vor zice: „Să mergem și să urcăm pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăța căile sale și vom umbla pe cărările lui”. Căci din Sión va ieși legea și cuvântul Domnului, din Ierusalím. (Cartea profetului Mihéia 4, 2)

  • De aceea legea este fără putere și judecata nu ajunge la împlinire. Căci cel fărădelege îl încorsetează pe cel drept și judecata iese strâmbă. (Cartea profetului Habacúc 1, 4)

  • Profeții săi sunt niște vagabonzi, oameni ai înșelăciunii; preoții ei profanează ceea ce este sfânt și violează legea. (Cartea profetului Sofonía 3, 4)

  • Și-au pus inimile să fie ca diamantul, ca să nu asculte legea și cuvintele pe care le-a trimis Domnul Sabaót prin Duhul său, prin profeții de odinioară. Iar Domnul Sabaót a fost [cuprins] de o mânie mare. (Cartea profetului Zaharía 7, 12)

  • Legea adevărului era în gura lui și nelegiuire nu s-a găsit pe buzele sale; în pace și în dreptate umbla cu mine și pe mulți i-a întors de la nelegiuire. (Cartea profetului Malahía 2, 6)

  • Căci buzele preotului păzesc știința și ei caută legea din gura lui. Pentru că el este un mesager al Domnului Sabaót. (Cartea profetului Malahía 2, 7)

  • Amintiți-vă de legea lui Moise, slujitorul meu, pe care i-am poruncit-o pe Hóreb pentru tot Israélul: hotărâri și judecăți. (Cartea profetului Malahía 3, 22)

  • Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. (Evanghelia după sf. Matei 5, 17)

  • (Lc 6,31) Deci, tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii. (Evanghelia după sf. Matei 7, 12)


“O amor tudo esquece, tudo perdoa, sem reservas.” São Padre Pio de Pietrelcina