Encontrados 75 resultados para: morţilor
„Am zis: «La jumătatea zilelor mele voi merge la porţile locuinței morților. Sunt pedepsit pentru restul anilor mei». (Cartea profetului Isaía 38, 10)
Deschide, Doamne, ochii tăi și vezi că nu cei morți, care sunt în locuința morților și din măruntaiele cărora a fost luată răsuflarea, nu ei vor da glorie și dreptate Domnului! (Cartea profetului Barúh 2, 17)
Ai fost întinat cu cei morți și ai fost numărat cu cei din locuința morților. (Cartea profetului Barúh 3, 11)
Au dispărut și au coborât în locuința morților și alții s-au ridicat în locul lor. (Cartea profetului Barúh 3, 19)
Binecuvântaţi-l, Ananía, Azaría şi Misaél, pe Domnul, lăudaţi-l şi preamăriţi-l în veci, pentru că ne-a salvat din locuinţa morţilor şi din mâna morţii ne-a mântuit, ne-a eliberat din mijlocul cuptorului aprins de flăcări, din mijlocul focului ne-a eliberat. (Cartea profetului Daniél 3, 88)
Din mâna locuinței morților îl voi răscumpăra, din moarte îl voi mântui. Unde este, moarte, spinul tău? Unde este ghimpele tău, locuință a morților? Compătimirea este ascunsă de ochii mei. (Cartea profetului Oséa 13, 14)
Chiar dacă ar coborî în locuința morților, mâna mea îi va lua de acolo; și dacă s-ar urca la ceruri, de acolo îi voi face să coboare. (Cartea profetului Ámos 9, 2)
El a zis: „L-am chemat pe Domnul din strâmtorarea mea și mi-a răspuns; din adâncul locuinței morților am strigat și tu mi-ai auzit glasul. (Cartea profetului Ióna 2, 3)
pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morților şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea. (Faptele Apostolilor 2, 27)
el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos: «el nu a fost lăsat în locuinţa morților şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea». (Faptele Apostolilor 2, 31)
Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinédriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. (Faptele Apostolilor 23, 6)
în afară de acest singur cuvânt pe care l-am strigat în timp ce stăteam înaintea lor: «Pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat înaintea voastră»”. (Faptele Apostolilor 24, 21)