Encontrados 531 resultados para: mult

  • Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate animalele şi decât toate ființele câmpului; pe pântece să umbli şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Cartea Genezei 3, 14)

  • Apele s-au ridicat şi au crescut foarte mult pe pământ şi arca umbla pe deasupra apelor. (Cartea Genezei 7, 18)

  • Apele au pus tot mai mult stăpânire pe pământ şi au fost acoperiţi toţi munţii cei înalţi, care sunt sub cerul întreg. (Cartea Genezei 7, 19)

  • Voi pune alianța mea între mine şi tine şi te voi înmulţi foarte mult”. (Cartea Genezei 17, 2)

  • Te voi face rodnic nespus de mult; din tine voi face neamuri şi regi vor ieşi din tine. (Cartea Genezei 17, 6)

  • Şi cu privire la Ismaél te-am ascultat. Iată, îl binecuvântez; îl voi face rodnic şi îl voi înmulţi foarte mult; el va da naştere la doisprezece principi şi voi face din el un popor mare. (Cartea Genezei 17, 20)

  • El a stăruit mult pe lângă ei, până au venit, iar ei s-au abătut pe la el şi au intrat în casa lui. Le-a făcut un ospăț, a copt ázime şi ei au mâncat. (Cartea Genezei 19, 3)

  • Abimélec s-a sculat dimineaţa, i-a chemat pe toţi slujitorii săi şi a spus toate aceste lucruri în [auzul] urechilor lor. Şi oamenii s-au temut mult. (Cartea Genezei 20, 8)

  • Domnul l-a binecuvântat mult pe stăpânul meu şi el a devenit mare. I-a dat turme și cirezi, argint şi aur, servitori şi servitoare, cămile şi măgari. (Cartea Genezei 24, 35)

  • El a zis: „Iată, mai este încă mult din zi şi nu este încă timpul să adunaţi turmele: adăpaţi turma şi duceţi-vă să le paşteţi!”. (Cartea Genezei 29, 7)

  • Astfel Iacób a slujit şapte ani pentru Rahéla, dar au fost în ochii lui precum [câteva] alte zile, atât de mult o iubea. (Cartea Genezei 29, 20)

  • Iacób a intrat şi la Rahéla, căci o iubea pe Rahéla mai mult decât pe Léa. Şi i-a mai slujit lui [Lában] alţi şapte ani. (Cartea Genezei 29, 30)


“As almas não são oferecidas como dom; compram-se. Vós ignorais quanto custaram a Jesus. É sempre com a mesma moeda que é preciso pagá-las”. São Padre Pio de Pietrelcina