Encontrados 531 resultados para: mult

  • „Te rog, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea ta în adevăr şi cu inimă neprihănită şi am făcut ce este bine în ochii tăi!”. Şi Ezechía a plâns mult. (Cartea a doua a Regilor 20, 3)

  • L-a trecut pe fiul său prin foc; [a practicat] prezicătoria şi magia; a stabilit necromanţi şi fermecători: a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-l. (Cartea a doua a Regilor 21, 6)

  • Manáse a vărsat şi sânge nevinovat, atât de mult, încât a umplut Ierusalímul de la un capăt la altul, în afară de păcatul prin care l-a făcut pe Iúda să facă ceea ce e rău în ochii Domnului. (Cartea a doua a Regilor 21, 16)

  • Aceştia, amintiţi pe nume, erau capi în familiile lor, iar casele lor părinteşti s-au înmulţit mult. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 38)

  • Atunci, Saul i-a zis celui care-i purta armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca să nu vină aceşti netăiaţi împrejur şi să îşi bată joc de mine!”. Dar cel care purta armele nu a vrut pentru că se temea mult. Atunci, Saul a luat sabia şi s-a aruncat în ea. (Cartea întâi a Cronicilor 10, 4)

  • Din Tibhát şi din Cun, cetăţi ale lui Hadadézer, Davíd a luat foarte mult bronz. Din el, Solomón a făcut marea de bronz, coloanele şi instrumente din bronz. (Cartea întâi a Cronicilor 18, 8)

  • Davíd a pregătit mult fier pentru cuiele de la uşile porţilor şi pentru scoabe şi mult bronz care nu se putea cântări; (Cartea întâi a Cronicilor 22, 3)

  • lemn de cedru fără număr, căci sidoniénii şi cei din Tir îi aduseseră lui Davíd mult lemn de cedru. (Cartea întâi a Cronicilor 22, 4)

  • Dar cuvântul Domnului mi-a fost [adresat], zicând: «Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut războaie mari. Nu vei zidi o casă pentru numele meu, căci ai vărsat mult sânge pe pământ înaintea mea. (Cartea întâi a Cronicilor 22, 8)

  • Poporul s-a bucurat pentru oferte, căci le dădeau din toată inima Domnului. Şi regele Davíd s-a bucurat foarte mult. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 9)

  • Solomón, fiul lui Davíd, s-a întărit în domnie; Domnul Dumnezeul lui era cu el şi l-a înălţat din ce în ce mai mult. (Cartea a doua a Cronicilor 1, 1)

  • Solomón a făcut să fie argintul şi aurul mult ca pietrele în Ierusalím, iar cedrii, ca sicomorii care sunt în Şefeláh. (Cartea a doua a Cronicilor 1, 15)


“Para consolar uma alma na sua dor, mostre-lhe todo o bem que ela ainda pode fazer.” São Padre Pio de Pietrelcina