Encontrados 1640 resultados para: război împotriva sfinților
După trei zile, [Paul] i-a chemat pe mai marii iudeilor. Când ei s-au adunat, Paul le-a zis: „Fraţilor, deşi nu am făcut nimic împotriva poporului sau împotriva obiceiurilor părinţilor, la Ierusalím am fost predat în lanţuri în mâinile románilor. (Faptele Apostolilor 28, 17)
Dar credem că ar fi bine să auzim ce gândeşti tu. Cât priveşte însă erezia aceea, ne este cunoscut că pretutindeni se vorbeşte împotrivă”. (Faptele Apostolilor 28, 22)
De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] patimilor ruşinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile fireşti cu cele împotriva naturii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 26)
Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi descendenţa ta”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 18)
dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 23)
De aceea dorinţa trupului este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 7)
Însă cel care cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului; adică intervine în favoarea sfinţilor după voinţa lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 27)
Aşadar, ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 31)
Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 33)
Tu, însă, îmi vei spune: atunci de ce mai dojeneşte? Căci cine poate sta împotriva voinţei lui? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 19)
Însă mai zic: poate că Israél nu a înţeles? Moise spune cel dintâi: „Eu vă voi face geloşi pe [cei care] nu [erau] un popor; voi aprinde mânia voastră împotriva unui neam nechibzuit”, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 19)
Dumnezeu nu şi-a abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. Sau nu ştiţi ce spune Scriptura despre Ilíe, când se plânge lui Dumnezeu împotriva Israélului: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 2)