Encontrados 719 resultados para: regelui

  • La decretele dominatorilor au adus cult celor cioplite, pe care oamenii, neputând să-i cinstească la vedere, pentru că locuiau departe, şi-au închipuit înfăţişarea de departe şi au făcut o imagine vizibilă a regelui onorat, pentru ca să-l linguşească cu râvnă, ca şi cum ar fi prezent, pe cel care este absent. (Cartea Înţelepciunii 14, 17)

  • Nu fă pe dreptul înaintea Domnului şi nici pe înţeleptul, în apropierea regelui! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 7, 5)

  • A fost şi o alianţă cu Davíd, fiul lui Iése din tribul lui Iúda. Moştenirea regelui este numai din fiu în fiu, dar moştenirea lui Áaron este pentru [toată] descendenţa lui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 45, 25)

  • Ba chiar şi după ce a adormit a profeţit şi i-a arătat regelui sfârşitul lui, şi-a înălţat glasul din pământ pentru ca, prin profeţie, să îndepărteze nelegiuirea poporului. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 46, 20)

  • În zilele lui, soarele a dat înapoi şi a prelungit viaţa regelui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 48, 23)

  • În anul morţii regelui Ozía, l-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul. (Cartea profetului Isaía 6, 1)

  • căci înainte ca să ştie copilul să spună «tată» şi «mamă», vor fi luate bogăţiile Damáscului şi prada Samaríei înaintea regelui Asíriei”. (Cartea profetului Isaía 8, 4)

  • Dar, când Domnul va împlini toată lucrarea sa pe muntele Sión şi în Ierusalím, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii regelui Asíriei şi splendoarea trufiei ochilor săi, (Cartea profetului Isaía 10, 12)

  • atunci vei rosti această satiră împotriva regelui Babilónului şi vei spune: „Cum a încetat asupritorul şi cum a încetat datoria! (Cartea profetului Isaía 14, 4)

  • În anul morţii regelui Aház, a fost această profeţie: (Cartea profetului Isaía 14, 28)

  • În al paisprezecelea an al regelui Ezechía, Senaheríb, regele Asíriei, a urcat împotriva tuturor cetăţilor fortificate ale lui Iúda şi le-a luat. (Cartea profetului Isaía 36, 1)

  • Apoi, Rab-Şaché a stat [în picioare] şi a zis cu glas puternic în iudaică: „Ascultaţi cuvintele regelui celui mare, regele Asíriei: (Cartea profetului Isaía 36, 13)


“Invoquemos sempre o auxílio de Nossa Senhora.” São Padre Pio de Pietrelcina