Encontrados 170 resultados para: umbla
Fraţilor, fiţi imitatorii mei şi priviţi cu atenţie la aceia care umblă după modelul pe care îl aveţi în noi! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 17)
Căci v-am spus de multe ori şi vă spun şi acum plângând: mulţi umblă ca nişte duşmani ai crucii lui Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 3, 18)
Vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să staţi departe de orice frate care umblă în neorânduială şi nu ţine tradiţia pe care a primit-o de la noi, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 6)
Auzim însă că unii dintre voi umblă în neorânduială, nelucrând nimic, ci amestecându-se peste tot. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 11)
În acelaşi timp, se învaţă să fie leneşe şi umblă din casă în casă. Dar nu numai că sunt leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 13)
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici care umblă după propriile lor pofte (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 3)
Însă cine-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 2, 11)
M-am bucurat mult că am aflat printre copiii tăi pe unii care umblă în adevăr, aşa cum am primit poruncă de la Tatăl. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Ioan 1, 4)
Nu am bucurie mai mare decât să aud că fiii mei umblă în adevăr. (Scrisoarea a treia a sf. apostol Ioan 1, 4)
Ei sunt nemulţumiţii care murmură, care umblă după poftele lor; gura le vorbeşte cuvinte înfumurate, arătând admiraţie pentru oameni ca să obţină favoruri. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 16)
pentru că vă spuneau: „În timpul de pe urmă vor fi batjocoritori care umblă după poftele lor nelegiuite”. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 18)
Îngerului Bisericii din Éfes scrie-i: aşa spune cel care ţine cele şapte stele în mâna lui dreaptă, cel care umblă în mijlocul celor şapte candelabre de aur: (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 1)