Encontrados 608 resultados para: zile sfinte

  • (Mt 17,1-13; Lc 9,28-36) După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 2)

  • Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia”. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 34)

  • căci în acele zile va fi nenorocire cum n-a fost de la începutul lumii pe care a creat-o Dumnezeu până acum şi nici nu va mai fi vreodată! (Evanghelia după sf. Marcu 13, 19)

  • (Mt 26,1-5; Lc 22,1-2; In 11,45-53) Peste două zile aveau să fie Paştele şi Ázimele, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă [pe Isus] prin viclenie ca să-l ucidă, (Evanghelia după sf. Marcu 14, 1)

  • „Noi l-am auzit pe acesta, spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini de om şi în trei zile voi construi un altul, nefăcut de mâini de om»”. (Evanghelia după sf. Marcu 14, 58)

  • Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând: „Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, (Evanghelia după sf. Marcu 15, 29)

  • (Mt 28,9-10; Lc 24,10-11; In 20,14-18) După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, [Isus] i-a apărut mai întâi Mariei Magdaléna, din care scosese şapte diavoli. (Evanghelia după sf. Marcu 16, 9)

  • După aceste zile, Elisabéta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea spunându-şi: (Evanghelia după sf. Luca 1, 24)

  • Când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit. (Evanghelia după sf. Luca 2, 21)

  • Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau. (Evanghelia după sf. Luca 2, 43)

  • După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. (Evanghelia după sf. Luca 2, 46)

  • timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. (Evanghelia după sf. Luca 4, 2)


“Deus quer que as suas misérias sejam o trono da Sua misericórdia.” São Padre Pio de Pietrelcina