Gefunden 8 Ergebnisse für: Abis

  • Întinde nordul peste abis şi atârnă pământul de ceea ce nu este. (Cartea lui Iob 26, 7)

  • Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale; toate talazurile şi valurile tale trec peste mine! (Cartea Psalmilor 42, 8)

  • Au uneltit nelegiuire, au împlinit cele uneltite: ca o prăpastie este omul şi inima lui e un abis. (Cartea Psalmilor 64, 7)

  • Şi-l rugau să nu le poruncească să intre în abis. (Evanghelia după sf. Luca 8, 31)

  • sau „Cine se va coborî în abis?”, adică să-l ridice pe Cristos din morţi! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 7)

  • Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 7)

  • Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Se vor ridica din abis ca să meargă spre pieire. Iar locuitorii pământului al căror nume nu a fost scris în cartea vieţii de la întemeierea lumii vor fi cuprinşi de uimire văzând Fiara care era şi nu mai este, dar va veni din nou. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 8)

  • Apoi l-a aruncat în abis, l-a închis şi a pus sigiliul ca să nu mai înşele neamurile până la împlinirea celor o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 3)


“Pobres e desafortunadas as almas que se envolvem no turbilhão de preocupações deste mundo. Quanto mais amam o mundo, mais suas paixões crescem, mais queimam de desejos, mais se tornam incapazes de atingir seus objetivos. E vêm, então, as inquietações, as impaciências e terríveis sofrimentos profundos, pois seus corações não palpitam com a caridade e o amor. Rezemos por essas almas desafortunadas e miseráveis, para que Jesus, em Sua infinita misericórdia, possa perdoá-las e conduzi-las a Ele.” São Padre Pio de Pietrelcina