Gefunden 338 Ergebnisse für: Cetate

  • Moise a ieşit de la Faraón, din cetate; şi-a întins mâinile spre Domnul şi au încetat tunetele şi grindina şi ploaia n-a mai căzut pe pământ. (Cartea Exodului 9, 33)

  • Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp şi să facă ispăşire pentru casă; şi ea va fi curată. (Cartea Leviticului 14, 53)

  • Dacă cineva vinde o casă de locuit într-o cetate cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare este limitat. (Cartea Leviticului 25, 29)

  • Dar dacă această casă care este într-o cetate cu ziduri nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne definitiv a cumpărătorului, din generaţie în generaţie; nu va ieşi în anul jubiliar. (Cartea Leviticului 25, 30)

  • Am strigat către Domnul şi el ne-a auzit glasul. A trimis un mesager şi ne-a scos din Egipt. Şi iată-ne, suntem la Cádeş, cetate care se află la marginea ţinutului tău. (Cartea Numerilor 20, 16)

  • Căci Heşbón era o cetate a lui Sihón, regele amoréilor care se luptase înainte împotriva regelui din Moáb şi-i luase toată ţara din mâna lui, până la Arnón. (Cartea Numerilor 21, 26)

  • Cel care iese din Iacób îi va nimici pe cei rămaşi din cetate”. (Cartea Numerilor 24, 19)

  • De la Aroér, care este pe malul râului Arnón, de la cetatea care este în vale, până la Galaád n-a fost nicio cetate prea puternică pentru noi: Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate înaintea noastră. (Cartea Deuteronómului 2, 36)

  • În acel timp i-am luat toate cetăţile. Nu a fost nicio cetate pe care să nu o fi luat de la ei: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argób, care era regatul lui Og din Basán. (Cartea Deuteronómului 3, 4)

  • Când te vei apropia de o cetate ca să te lupţi împotriva ei, să-i propui pace! (Cartea Deuteronómului 20, 10)

  • Dar să iei pentru tine femeile, copiii, animalele şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada! Să mănânci toată prada duşmanilor tăi pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău! (Cartea Deuteronómului 20, 14)

  • Când vei asedia o cetate luptând împotriva ei mai multe zile ca să o cucereşti, să nu tai pomii ei lovindu-i cu securea, pentru că poţi să mănânci din ei, şi să nu-i tai! Sunt oare oameni pomii câmpului, ca să vină înaintea ta când îi asediezi? (Cartea Deuteronómului 20, 19)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina