Gefunden 211 Ergebnisse für: Credinţă

  • Prin credinţă, Nóe, înştiinţat despre cele care încă nu se vedeau, cuprins de o teamă sfântă, a construit o arcă pentru salvarea casei lui; prin credinţă, a condamnat lumea şi a devenit moştenitorul dreptăţii. (Scrisoarea către Evrei 11, 7)

  • Prin credinţă, Abrahám a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. (Scrisoarea către Evrei 11, 8)

  • Prin credinţă, s-a stabilit în Țara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isáac şi Iacób, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, (Scrisoarea către Evrei 11, 9)

  • Prin credinţă, şi Sára, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu, pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. (Scrisoarea către Evrei 11, 11)

  • Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. (Scrisoarea către Evrei 11, 13)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)

  • Prin credinţă, Isáac i-a binecuvântat pe Iacób şi pe Esáu pentru cele ce aveau să vină. (Scrisoarea către Evrei 11, 20)

  • Prin credinţă, Iacób, când era pe moarte, a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosíf, s-a prosternat sprijinindu-se pe vârful toiagului său. (Scrisoarea către Evrei 11, 21)

  • Prin credinţă, Iosíf, la sfârşitul [vieţii], a amintit exodul fiilor lui Israél şi a dat porunci cu privire la osemintele sale. (Scrisoarea către Evrei 11, 22)

  • Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui timp de trei luni, pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de decretul regelui. (Scrisoarea către Evrei 11, 23)

  • Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraón, (Scrisoarea către Evrei 11, 24)

  • Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia regelui: el a rămas neclintit, pentru că îl vedea pe Cel Nevăzut. (Scrisoarea către Evrei 11, 27)


“Onde não há obediência, não há virtude. Onde não há virtude, não há bem, não há amor; e onde não há amor, não há Deus; e sem Deus não se chega ao Paraíso. Tudo isso é como uma escada: se faltar um degrau, caímos”. São Padre Pio de Pietrelcina