Gefunden 637 Ergebnisse für: Iacob Bless Faraon

  • Dar Dumnezeu a venit noaptea în vis la Lában, arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te, nu cumva să-i vorbeşti lui Iacób nici de bine, nici de rău!”. (Cartea Genezei 31, 24)

  • Lában l-a ajuns pe Iacób. Iacób îşi fixase cortul pe munte; şi tot pe muntele Galaád şi l-a fixat şi Lában cu fraţii lui. (Cartea Genezei 31, 25)

  • Atunci Lában i-a zis lui Iacób: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai furat și mi-ai condus fiicele ca pe nişte captive [luate] cu sabia? (Cartea Genezei 31, 26)

  • Mâna mea cea puternică ar putea să vă facă rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a vorbit noaptea trecută şi mi-a zis: «Fereşte-te, nu cumva să-i vorbeşti lui Iacób nici de bine, nici de rău!». (Cartea Genezei 31, 29)

  • A răspuns Iacób şi i-a zis lui Lában: „Mi-a fost frică, pentru că îmi ziceam: «Nu cumva să-mi răpești fetele de la mine!». (Cartea Genezei 31, 31)

  • La cine vei găsi dumnezeii tăi, nu va mai fi viu. În faţa fraţilor noştri, caută şi, [de vei găsi] la mine ceva din ce-i al tău, ia-ţi-l!”. Dar Iacób nu ştia că Rahéla îi furase. (Cartea Genezei 31, 32)

  • Lában a intrat în cortul lui Iacób, în cortul Léei, în cortul celor două servitoare şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Léei şi a intrat în cortul Rahélei. (Cartea Genezei 31, 33)

  • Iacób s-a mâniat şi s-a certat cu Lában. I-a răspuns Iacób şi i-a zis lui Lában: „Care este vina mea şi care este păcatul meu de mă persecuți din urmă? (Cartea Genezei 31, 36)

  • Lában i-a răspuns lui Iacób şi i-a zis: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, fiii aceştia sunt fiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi tu este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru aceste fiice ale mele sau pentru fiii lor pe care i-au născut? (Cartea Genezei 31, 43)

  • Iacób a luat o piatră şi a ridicat-o ca stelă. (Cartea Genezei 31, 45)

  • Iacób a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre!”. Ei au luat pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă. (Cartea Genezei 31, 46)

  • Lában a numit-o Iegár-Sahadúta şi Iacób a numit-o Galeéd. (Cartea Genezei 31, 47)


“É difícil tornar-se santo. Difícil, mas não impossível. A estrada da perfeição é longa, tão longa quanto a vida de cada um. O consolo é o repouso no decorrer do caminho. Mas, apenas restauradas as forças, é necessário levantar-se rapidamente e retomar a viagem!” São Padre Pio de Pietrelcina