Gefunden 101 Ergebnisse für: Iordan

  • Hotarul să coboare spre Iordán şi ieşirile lui să fie spre Marea Moartă. Aceasta să fie ţara voastră, după hotarele ei de jur împrejur!»”. (Cartea Numerilor 34, 12)

  • Cele două triburi şi jumătate şi-au luat moştenirea dincoace de Iordán, în faţa Ierihónului, spre est”. (Cartea Numerilor 34, 15)

  • Domnul i-a vorbit lui Moise în stepele Moábului, lângă Iordán, în faţa Ierihónului. (Cartea Numerilor 35, 1)

  • Trei cetăţi să fie dincolo de Iordán şi trei cetăţi să fie în ţara Canaán: să fie cetăţi de refugiu! (Cartea Numerilor 35, 14)

  • Acestea sunt poruncile şi legile pe care le-a dat Domnul prin Moise fiilor lui Israél în stepele Moábului, lângă Iordán, în faţa Ierihónului. (Cartea Numerilor 36, 13)

  • Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israél dincoace de Iordán, în pustiu, în Arabáh, faţă în faţă cu Suf, între Parán, Tófel, Lában, Haţerót şi Di-Zaháb. (Cartea Deuteronómului 1, 1)

  • dincoace de Iordán, în ţinutul Moábului, Moise a început să explice legea aceasta, zicând: (Cartea Deuteronómului 1, 5)

  • Astfel am luat în acel timp ţara de dincoace de Iordán de la cei doi regi ai amoréilor, de la râul Arnón până la muntele Hermón (Cartea Deuteronómului 3, 8)

  • până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordán. Atunci să vă întoarceţi fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o». (Cartea Deuteronómului 3, 20)

  • Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordán, munţii aceia frumoşi şi Libánul!». (Cartea Deuteronómului 3, 25)

  • Atunci Moise a ales trei cetăţi dincoace de Iordán, spre răsăritul soarelui, (Cartea Deuteronómului 4, 41)

  • dincoace de Iordán, într-o vale, faţă în faţă cu Bet-Peór, în ţara lui Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón şi care a fost lovit de Moise şi de fiii lui Israél după ieşirea lor din Egipt. (Cartea Deuteronómului 4, 46)


“Não abandone sua alma à tentação, diz o Espírito Santo, já que a alegria do coração é a vida da alma e uma fonte inexaurível de santidade.” São Padre Pio de Pietrelcina