Gefunden 975 Ergebnisse für: Iuda Macabeu

  • Iată pe munți picioarele celui care vestește și face să se audă pacea! Ține-ți sărbătorile, Iúda, și împlinește-ți voturile, pentru că nu va mai trece prin tine Beliál: va fi nimicit în întregime! (Cartea profetului Nahúm 2, 1)

  • Cuvântul Domnului care fost către Sofonía, fiul lui Cușí, fiul lui Ghedalía, fiul lui Amária, fiul lui Ezechía, în zilele lui Iosía, fiul lui Amón, regele lui Iúda. (Cartea profetului Sofonía 1, 1)

  • Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iúda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalímului; voi nimici din locul acesta restul lui Báal, numele preoților păgâni și al preoților, (Cartea profetului Sofonía 1, 4)

  • Țărmul va fi al restului casei lui Iúda și ei îl vor paște. În casele din Așchelón vor poposi seara, căci Domnul Dumnezeul lor îi va vizita și-i va întoarce din captivitatea lor. (Cartea profetului Sofonía 2, 7)

  • În anul al doilea al lui Dárius, regele, în luna a şasea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului a fost prin Aggéu, profetul, către Zorobabél, fiul lui Șealtiél, guvernatorul lui Iúda, și către Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot, zicând: (Cartea profetului Aggéu 1, 1)

  • Domnul va face să se ridice duhul lui Zorobabél, fiul lui Șealtiél, guvernatorul lui Iúda, și duhul lui Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot, și duhul întregului rest al poporului și ei vor veni și vor face lucrarea la casa Domnului Sabaót, Dumnezeul lor, (Cartea profetului Aggéu 1, 14)

  • „Spune-i lui Zorobabél, fiul lui Șealtiél, guvernatorul lui Iúda, și lui Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot, și restului poporului: (Cartea profetului Aggéu 2, 2)

  • „Spune-i lui Zorobabél, guvernatorul lui Iúda: «Eu voi face să se cutremure cerurile și pământul; (Cartea profetului Aggéu 2, 21)

  • Îngerul Domnului a răspuns și a zis: „Doamne Sabaót, până când nu te vei îndura de Ierusalím și de cetățile lui Iúda, pe care te-ai indignat timp de șaptezeci de ani?”. (Cartea profetului Zaharía 1, 12)

  • I-am spus îngerului care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea?”, iar el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care i-au împrăștiat pe Iúda, pe Israél și Ierusalímul”. (Cartea profetului Zaharía 2, 2)

  • Eu am zis: „Ce vin să facă aceștia?”. El a spus: „Acestea sunt coarnele care l-au împrăștiat pe Iúda ca pe unul singur, încât nimeni nu și-a mai ridicat capul; ei vin să le înspăimânte și să dea jos coarnele neamurilor care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iúda ca s-o împrăștie”. (Cartea profetului Zaharía 2, 4)

  • Domnul îl va moșteni pe Iúda ca parte a sa în țara sfântă și va alege din nou Ierusalímul. (Cartea profetului Zaharía 2, 16)


“Que Jesus reine sempre soberano no seu coração e o faça cada vez mais digno de seus divinos dons.” São Padre Pio de Pietrelcina