Gefunden 1694 Ergebnisse für: Nil

  • pentru că ochii Domnului [sunt] peste cei drepţi şi urechile sale [sunt atente] la rugăciunile lor, iar faţa Domnului [este] împotriva celor care fac rele”. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 12)

  • Destul timpul care a trecut împlinind voinţa păgânilor, petrecând în desfrâuri, pofte, beţii, chefuri, benchetueli şi cultul nelegiuit al idolilor. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 3)

  • Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia şi celor morţi, pentru ca, deşi condamnaţi în trup după judecata oamenilor, să trăiască în duh după [judecata] lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 6)

  • Prin acestea, ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 4)

  • Dar prin acelaşi cuvânt cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc, ţinute pentru ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor nelegiuiţi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 7)

  • Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 1)

  • Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 5, 9)

  • Când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă şi cupe din aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 8)

  • Am văzut şi am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor, iar numărul lor era de zeci de mii de ori zeci de mii şi de mii de ori mii. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 5, 11)

  • Şi toţi îngerii stăteau [în picioare] în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, cădeau cu faţa la pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu (Apocalipsul sf. apostol Ioan 7, 11)

  • A venit atunci un alt înger şi a stat în picioare înaintea altarului. El avea un vas de aur pentru tămâiere şi i s-a dat multă tămâie ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul cel de aur care este înaintea tronului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 3)

  • Şi fumul de tămâie s-a înălţat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu împreună cu rugăciunile sfinţilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 4)


“O passado não conta mais para o Senhor. O que conta é o presente e estar atento e pronto para reparar o que foi feito.” São Padre Pio de Pietrelcina