Gefunden 79 Ergebnisse für: Oasele

  • sin El veghează asupra fiecăruia dintre oasele sale, niciunul dintre ele nu va fi zdrobit. (Cartea Psalmilor 34, 21)

  • Toate oasele mele vor zice: „Cine e ca tine, Doamne?”. Tu, care mântuieşti pe cel sărac de [mâna] celor mai puternici decât el, pe cel sărac şi pe cel nevoiaş de cei ce-i jefuiesc. (Cartea Psalmilor 35, 10)

  • Nimic nu este sănătos în trupul meu în faţa indignării tale şi nu este pace în oasele mele, din cauza păcatelor mele. (Cartea Psalmilor 38, 4)

  • Mi se sfărâmă oasele când mă batjocoresc asupritorii mei şi mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”. (Cartea Psalmilor 42, 11)

  • Fă să aud [un cuvânt] de bucurie şi veselie şi oasele pe care le-ai zdrobit vor tresălta! (Cartea Psalmilor 51, 10)

  • Acolo vor tremura de spaimă, unde nu este spaimă. Căci Dumnezeu a risipit oasele celor ce te împresurau; au fost făcuţi de ruşine, pentru că Dumnezeu i-a respins. (Cartea Psalmilor 53, 6)

  • Căci zilele mele s-au spulberat ca fumul şi oasele mele ard ca jarul. (Cartea Psalmilor 102, 4)

  • S-a îmbrăcat în blestem ca într-o haină şi acesta a intrat înlăuntrul lui ca apa şi ca untdelemnul în oasele lui. (Cartea Psalmilor 109, 18)

  • Oasele mele nu erau ascunse pentru tine când am fost plămădit în taină, ţesut în chip minunat în adâncimile pământului. (Cartea Psalmilor 139, 15)

  • Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ne-au risipit oasele în gura locuinţei morţilor. (Cartea Psalmilor 141, 7)

  • Ea va fi vindecare pentru trupul tău, revigorare pentru oasele tale. (Cartea Proverbelor 3, 8)

  • Femeia de valoare este cununa soţului ei, dar cea neruşinată este ca putregaiul în oasele sale. (Cartea Proverbelor 12, 4)


“Sejam como pequenas abelhas espirituais, que levam para sua colméia apenas mel e cera. Que, por meio de sua conversa, sua casa seja repleta de docilidade, paz, concórdia, humildade e piedade!” São Padre Pio de Pietrelcina