Gefunden 20 Ergebnisse für: Onías

  • Când a aflat clar acestea, Onías l-a mustrat, plecând într-un loc sigur, la Dáfne, care este lângă Antiohía. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 33)

  • Meneláu, luându-l deoparte pe Andrónic, l-a îndemnat să pună mâna pe Onías. Acesta s-a apropiat de Onías şi, încrezându-se în viclenie, i-a întins mâna dreaptă cu jurământ, deşi avea o suspiciune, şi l-a convins să iasă din locul sigur. Atunci, Andrónic l-a ucis îndată, fără să ţină cont de dreptate. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 34)

  • Când regele s-a întors din ţinuturile Cilíciei, iudeii din cetate şi aceia dintre greci care urau nelegiuirea au venit la el cu problema legată de uciderea lui Onías. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 36)

  • Antióh s-a mâhnit în adâncul sufletului, a fost mişcat de milă şi l-a plâns [pe Onías] pentru prudenţa şi buna purtare a celui mort. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 37)

  • Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură şi, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta îşi arătase nelegiuirea faţă de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos şi s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 38)

  • Viziunea era aceasta: „[L-am văzut] pe Onías, cel care fusese mare preot, bărbat frumos şi bun, modest la înfăţişare şi blând în purtare, cu vorbă dulce, care din copilărie se deprinsese cu toate virtuţile, care îşi ridica mâinile şi se ruga pentru tot poporul iudeilor. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 12)

  • Răspunzând, Onías a zis: «Acesta este cel care-şi iubeşte fraţii, cel care se roagă mult pentru poporul său şi pentru cetatea sfântă; este Ieremía, profetul lui Dumnezeu!». (Cartea a doua a Macabéilor 15, 14)

  • Símon, fiul lui Onías, marele preot, în [timpul] vieţii sale a reparat casa şi în zilele lui a întărit templul. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 49, 1)


“O amor sem temor torna-se presunção.” São Padre Pio de Pietrelcina