Gefunden 17 Ergebnisse für: Stăpânilor

  • Ea trimitea stăpânilor, iar ei îi dădeau plata. În luna a şaptea, adică Dystrós, a scos pânza şi a trimis-o stăpânilor, care i-au dat toată plata; [mai mult] i-au dat şi un ied pentru masă. (Cartea lui Tobía 2, 12)

  • Când a intrat la mine, iedul a început să zbiere. Eu am chemat-o şi i-am spus: „De unde este iedul? Nu cumva a fost furat? Dă-l înapoi stăpânilor pentru că nu avem voie să mâncăm nimic furat!”. (Cartea lui Tobía 2, 13)

  • Ea mi-a zis: „Mi-a fost dat pe lângă plată”. Dar eu nu am crezut-o şi i-am spus să-l dea înapoi stăpânilor, roşind înaintea ei. Atunci ea a răspuns şi mi-a zis: „Unde sunt faptele tale de milostenie şi faptele tale de dreptate? Iată, se ştie ce ţi-au adus!”. (Cartea lui Tobía 2, 14)

  • [toate acestea] într-o singură zi, în toate provinciile regelui Artaxérxes, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár. (12a) Aceasta este copia scrisorii care a fost scrisă: (12b) „Artaxérxes, regele cel mare, celor din India până în Etiópia, celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, guvernatorilor şi celor ce ne sunt fideli, sănătate! (12c) Mulţi care au primit adesea cinstiri din îmbelşugata bunătate a binefăcătorilor au râvnit la mai mult şi caută numai să le facă rău supuşilor; nefiind capabili să poarte ceea ce trebuia să-i mulţumească, au plănuit să se ridice împotriva binefăcătorilor lor. 12d Nu se mulţumesc să dispreţuiască recunoştinţa oamenilor, ci au devenit aroganţi din cauza laudelor unor oameni străini; se gândesc că vor scăpa de dreptatea Dumnezeului care vede totul şi urăşte răul. 12e Adesea, şi mulţi dintre cei care au fost constituiţi la putere, pentru că au încredinţat prietenilor de încredere administrarea lucrurilor şi s-au lăsat influenţaţi, au avut de suportat sânge nevinovat şi au căzut în nedreptăţi iremediabile. 12f Ei înşală prin discursuri maliţioase, amăgind curata bună-credinţă a stăpânilor. 12g Putem să vedem nu atât din povestirile mai vechi care ne-au fost transmise, cât observând ceea ce se petrece lângă voi, adică nedreptăţile cumplite [făcute] în mod mişel de către cei care deţin putere fără să o merite. 12h Se cuvine să [privim] dincolo de toate acestea ca să oferim un imperiu liniştit şi cu pace tuturor oamenilor, 12i făcând schimbări şi judecând mereu cauzele care ni se prezintă cu privire nepărtinitoare. (12k) Astfel era şi Amán, [fiul] lui Amedáta, un macedonean, în realitate străin de sângele perşilor şi deosebindu-se mult de blândeţea noastră, bine primit de către noi. 12l A aflat de generozitatea pe care o avem faţă de toate popoarele, în aşa măsură încât a fost proclamat tatăl nostru înaintea căruia se plecau toţi şi a ajuns al doilea în faţa tronului regesc. 12m Nu a putut să-şi stăpânească trufia, a încercat să ne priveze de putere şi de viaţă. 12n A cerut prin multe metode şi înşelătorii nimicirea salvatorului şi a binefăcătorului nostru în toate, Mardohéu, şi a Estérei, ireproşabila noastră parteneră, precum şi a întregului ei popor. 12o Prin aceste mijloace, el căuta ca, după ce vom fi rămaşi singuri, să schimbe domnia perşilor cu cea a macedonenilor. (12p) Noi însă am aflat că iudeii, sortiţi distrugerii de către cel mai nelegiuit [dintre oameni], nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legile cele mai drepte. 12q Ei sunt fiii Dumnezeului celui Viu, ai Celui Preaînalt şi Mare, care ne îndrumă domnia, nouă ca şi înaintaşilor noştri, înspre cea mai bună orânduire. 12r Să faceţi bine şi nu faceţi uz de scrisorile trimise de Amán, [fiul] lui Amedáta, pentru că cel care le-a [scris] a fost spânzurat cu întreaga lui familie la porţile Susei! Dumnezeul atotstăpânitor i-a dat îndată pedeapsa meritată pentru toate. 12s Am expus copia acestei scrisori în orice loc ca să-i lăsaţi cu toată libertatea pe iudei să se folosească de legile lor şi să-i sprijiniţi să se poată apăra în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, Adár, în aceeaşi zi, împotriva celor care i-ar ataca în momentul strâmtorării. 12t Căci în locul distrugerii, Dumnezeul cel Atotputernic a dat poporului ales bucurie. 12u Şi voi, între sărbătorile voastre de seamă, să ţineţi cu toată solemnitatea o zi deosebită, pentru ca, şi acum, şi mai târziu, să fie mântuire pentru noi şi pentru toţi cei care doresc binele perşilor, iar pentru cei care conspiră împotriva noastră, să fie o amintire a distrugerii! (12v) Oricare cetate sau provincie în întregime care nu va face conform cu acestea va fi distrusă cu mânie, prin suliţă şi foc: va deveni nu doar de neumblat pentru oameni, ci şi ostilă pentru animalele sălbatice şi pentru păsări pentru totdeauna”. (Cartea Estérei 9, 12)

  • dacă aş mânca rodul lui pe gratis, sufocând sufletul stăpânilor săi, (Cartea lui Iob 31, 39)

  • Iată, ca ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor, ca ochii slujitoarei spre mâna stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri [îndreptaţi] spre Domnul Dumnezeul nostru până când ne va arăta îndurarea sa! (Cartea Psalmilor 123, 2)

  • A adunat o armată foarte puternică şi a pus stăpânire peste ţinuturile popoarelor şi ale stăpânilor, care au ajuns [să plătească] tribut. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 4)

  • Porunceşte prin ei stăpânilor lor: «Aşa zice Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: aşa să spuneţi stăpânilor voştri: (Cartea profetului Ieremía 27, 4)

  • Ascultați cuvântul acesta, vaci din Basán, de pe muntele Samaríei, care îi oprimă pe cei săraci, care îi zdrobesc pe cei nevoiași și care spun stăpânilor lor: „Aduceți să bem!”! (Cartea profetului Ámos 4, 1)

  • îi voi pedepsi pe toți cei care sar pragul în ziua aceea, pe cei care umplu casa stăpânilor lor cu violență și cu înșelăciune. (Cartea profetului Sofonía 1, 9)

  • Dar ea i-a spus: „[Da], Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!”. (Evanghelia după sf. Matei 15, 27)

  • În timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a ieşit în cale o servitoare care avea un duh de ghicitoare. Ghicind, ea aducea stăpânilor ei mult [câştig]. (Faptele Apostolilor 16, 16)


“Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno.” São Padre Pio de Pietrelcina