Gefunden 383 Ergebnisse für: Templul Ierusalimului

  • (31) Aceştia sunt cei pe care i-a pus Davíd peste slujirea cântării în templul Domnului după aşezarea arcei. (Cartea întâi a Cronicilor 6, 16)

  • (32) Ei slujeau înaintea sanctuarului cortului întâlnirii până când Solomón a construit templul Domnului la Ierusalím. Ei stăteau după regula slujirii lor. (Cartea întâi a Cronicilor 6, 17)

  • (48) Fraţii lor, levíţii, au fost daţi pentru toată slujirea sanctuarului de la templul lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 6, 33)

  • şi fraţii lor, capi ai casei lor părinteşti: o mie şapte sute şaizeci de oameni destoinici care făceau slujirea în templul lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 9, 13)

  • Căci datorită fidelităţii lor, aceşti patru uşieri destoinici erau levíţi. Erau [responsabili] peste depozitele şi vistieriile din templul lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 9, 26)

  • Au pus armele lui [Saul] în casa dumnezeului lor şi i-au atârnat craniul în templul lui Dagon. (Cartea întâi a Cronicilor 10, 10)

  • Davíd și-a ridicat ochii şi l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întinsă împotriva Ierusalímului. Atunci, Davíd şi bătrânii, acoperiţi cu saci, au căzut cu faţa [la pământ]. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 16)

  • Davíd i-a adunat pe străinii care erau în ţara lui Israél şi i-a pus pe cioplitori să cioplească pietre cioplite ca să construiască templul lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 22, 2)

  • Davíd zicea: „Fiul meu Solomón este tânăr şi fraged, iar templul care va fi zidit Domnului trebuie să fie mare în faimă şi frumuseţe printre toate ţările; voi face eu pregătirile pentru el”. Şi Davíd a făcut mari pregătiri înainte de moartea sa. (Cartea întâi a Cronicilor 22, 5)

  • Regele Davíd a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomón, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi fragil, iar lucrarea este mare, căci templul [acesta] nu este pentru un om, ci pentru Domnul Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 1)

  • Dăruieşte-i lui Solomón, fiul meu, o inimă neprihănită, ca să păzească poruncile tale, mărturiile tale şi hotărârile tale şi să facă totul ca să construiască templul pe care l-am stabilit!”. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 19)

  • Solomón a început să construiască templul Domnului la Ierusalím, pe muntele Moría, care îi fusese arătat lui Davíd, tatăl său, în locul pe care îl pregătise Davíd în aria lui Ornán, iebuséul. (Cartea a doua a Cronicilor 3, 1)


“Jesus e a sua alma devem cultivar a vinha de comum acordo.” São Padre Pio de Pietrelcina