Gefunden 701 Ergebnisse für: Timp de sfârșit
Aşadar, noi suntem întotdeauna plini de încredere, deşi ştim că atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 6)
Căci noi toţi trebuie să ne arătăm înaintea tribunalului lui Cristos pentru ca fiecare să primească, pentru ceea ce a făcut cât timp a fost în trup, fie bine, fie rău. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 10)
Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârşit între voi această binefacere, aşa cum a început-o. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 6)
Acum duceţi la bun sfârşit realizarea ei aşa încât, după cum aţi avut bunăvoinţa să o doriţi, tot aşa să o şi înfăptuiţi, din ceea ce aveţi, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 11)
Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalím să fac cunoştinţă cu Chéfa şi am rămas la el timp de cincisprezece zile. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 18)
Eu însă spun: atât timp cât moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 1)
Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la început ale lumii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 3)
Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 10)
ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult timp pe pământ!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 3)
Faceţi orice fel de rugăciuni şi cereri în Duh în orice timp! Pentru aceasta fiţi vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi sfinţii (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 6, 18)
În acelaşi timp, rugaţi-vă şi pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă a cuvântului, ca să vorbesc despre misterul lui Cristos pentru care sunt înlănţuit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 4, 3)
interzicându-ne să vorbim păgânilor ca să se mântuiască spre a-şi împlini măsura păcatelor lor pretutindeni; dar i-a ajuns mânia care e spre sfârşit. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 16)