Gefunden 97 Ergebnisse für: Văzând

  • Mulţimile ascultau cu atenţie într-un cuget cele spuse de Fílip, auzind şi văzând semnele pe care le făcea, (Faptele Apostolilor 8, 6)

  • Chiar şi Símon a crezut şi, după ce a fost botezat, se ţinea de Fílip şi era uimit văzând semnele şi minunile mari care se făceau. (Faptele Apostolilor 8, 13)

  • Atunci, văzând proconsulul ceea ce s-a petrecut, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului. (Faptele Apostolilor 13, 12)

  • El l-a auzit pe Paul vorbind. Acesta, privindu-l cu atenţie şi văzând că are credinţă pentru a fi salvat, (Faptele Apostolilor 14, 9)

  • Văzând mulţimile ceea ce făcuse Paul, au strigat în graiul lor licaonian, zicând: „Zeii cu chip de om au coborât la noi!”. (Faptele Apostolilor 14, 11)

  • Dar stăpânii ei, văzând că s-a dus speranţa câştigului lor, i-au prins pe Paul şi pe Síla şi i-au dus cu forţa în piaţă, înaintea conducătorilor, (Faptele Apostolilor 16, 19)

  • Trezindu-se gardianul din somn şi văzând că uşile închisorii sunt deschise, şi-a scos sabia şi voia să se sinucidă, crezând că deţinuţii au fugit. (Faptele Apostolilor 16, 27)

  • În timp ce Paul îi aştepta în Aténa, i s-a umplut sufletul de indignare văzând că cetatea era plină de idoli. (Faptele Apostolilor 17, 16)

  • Dimpotrivă, văzând că mi-a fost încredinţată evanghelia pentru cei necircumcişi, după cum lui Petru [îi fusese încredinţată] pentru cei circumcişi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 7)

  • De fapt, dacă sunt absent cu trupul, sunt prezent cu duhul între voi, bucurându-mă şi văzând buna rânduială a voastră şi tăria credinţei voastre în Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 5)

  • Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua vizitării. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 12)

  • Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Se vor ridica din abis ca să meargă spre pieire. Iar locuitorii pământului al căror nume nu a fost scris în cartea vieţii de la întemeierea lumii vor fi cuprinşi de uimire văzând Fiara care era şi nu mai este, dar va veni din nou. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 8)


“Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe”. São Padre Pio de Pietrelcina