Gefunden 231 Ergebnisse für: altarul Baal

  • A zidit din nou înălţimile pe care le distrusese Ezechía, tatăl său, a ridicat altare lui Báal, a făcut o Aşéră, aşa cum făcuse Aháb, regele lui Israél, şi s-a prosternat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi le-a slujit. (Cartea a doua a Regilor 21, 3)

  • Regele le-a poruncit marelui preot Hilchía, preoţilor de rangul al doilea şi păzitorilor intrării să scoată din templul Domnului toate obiectele făcute pentru Báal şi pentru Aşéra şi pentru toată oştirea cerurilor, ca să fie arse în afara Ierusalímului, în câmpia Cédron, şi să ducă cenuşa lor la Bétel. (Cartea a doua a Regilor 23, 4)

  • I-a înlăturat pe preoţii idolilor puşi de regii lui Iúda să ardă tămâie pe înălţimi, în cetăţile lui Iúda şi în împrejurimile Ierusalímului şi pe cei care aduceau tămâie lui Báal, soarelui, lunii, constelaţiilor şi întregii oştiri a cerurilor. (Cartea a doua a Regilor 23, 5)

  • Însă preoţii înălţimilor nu urcau la altarul Domnului în Ierusalím, ci mâncau ázime în mijlocul fraţilor lor. (Cartea a doua a Regilor 23, 9)

  • A dărâmat şi altarul care era la Bétel şi înălţimea făcută de Ieroboám, fiul lui Nebát, cel care îl făcuse pe Israél să păcătuiască; a ars înălţimea, a prefăcut-o în cenuşă şi a ars Aşéra. (Cartea a doua a Regilor 23, 15)

  • Saul a murit, iar în locul lui a domnit Báal-Hanán, fiul lui Acbór. (Cartea întâi a Cronicilor 1, 49)

  • Báal-Hanán a murit, iar în locul lui a domnit Hadád. Numele cetăţii lui era Pái. Numele soţiei sale era Mehetabeél, fiica lui Matréd, fiica lui Mezaháb. (Cartea întâi a Cronicilor 1, 50)

  • şi toate satele din împrejurimile lor până la Báal. Acestea erau sediile lor şi genealogiile lor. (Cartea întâi a Cronicilor 4, 33)

  • Micá, fiul său; Reáia, fiul său; Báal, fiul său; (Cartea întâi a Cronicilor 5, 5)

  • Béla, fiul lui Azaz, fiul lui Şemá, fiul lui Ioél. Béla locuia la Aroér şi până la Nebó şi la Báal-Meón. (Cartea întâi a Cronicilor 5, 8)

  • Fiii jumătăţii tribului lui Manáse au locuit în ţară de la Basán până la Báal-Hermón, Senír şi pe muntele Hermón; ei erau mulţi [la număr]. (Cartea întâi a Cronicilor 5, 23)

  • (49) Áaron şi fiii săi ardeau tămâia pe altarul arderilor de tot şi pe altarul tămâierii pentru toată slujirea din Sfânta Sfintelor şi pentru purificarea Israélului, conform cu tot ceea ce a poruncit Moise, slujitorul lui Dumnezeu. (Cartea întâi a Cronicilor 6, 34)


“Esforce-se, mesmo se for um pouco, mas sempre…” São Padre Pio de Pietrelcina