Gefunden 88 Ergebnisse für: animale impure

  • Au luat captivi femeile şi copiii şi au pus stăpânire peste animale. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 32)

  • să construiască altare, incinte şi temple pentru idoli; să jertfească porci şi animale impure; (Cartea întâi a Macabéilor 1, 47)

  • să-i lase pe fiii lor necircumcişi, să-şi facă sufletele abominábile cu orice fel de lucruri impure şi profanate; (Cartea întâi a Macabéilor 1, 48)

  • Însă mulţi în Israél au prins curaj şi au găsit în ei puterea să nu mănânce lucruri impure. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 62)

  • Eleazár, cel [numit] Auarán, a văzut unul dintre animale îmbrăcat cu o armură regească şi mai mare decât toate celelalte animale şi şi-a închipuit că pe el se află regele. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 43)

  • Tuturor persoanelor dintre iudei care au fost luate în captivitate din ţara lui Iúda prin tot regatul meu le dăruiesc libertatea în dar şi toţi să fie scutiţi de dări şi de taxele pe animale. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 33)

  • Întrucât s-a încins o luptă aprigă şi oamenii lui Iúda aveau succes datorită ajutorului lui Dumnezeu, nomazii, înfrânţi, l-au rugat pe Iúda să le dea mâna dreaptă, promiţându-i că îi vor da animale şi că îl vor ajuta şi altădată. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 11)

  • leul, cel viteaz dintre animale, care nu dă înapoi din faţa nimănui; (Cartea Proverbelor 30, 30)

  • Am zis în inimă: „Din cauza fiilor oamenilor, ca Dumnezeu să-i încerce şi să vadă că nu sunt decât animale”. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 18)

  • Soarta omului şi soarta animalului este aceeaşi soartă; cum moare unul, aşa moare şi celălat: este aceeaşi suflare pentru toţi şi omul nu are niciun avantaj faţă de animale, căci totul este deşertăciune. (Cartea lui Qohelét (=Ecleziastul) 3, 19)

  • Pentru gândurile tâmpite ale nelegiuirii lor prin care, înşelându-se, au adus cult târâtoarelor necuvântătoare şi sărmanelor bestii, ai trimis asupra lor o mulţime de animale necuvântătoare ca pedeapsă. (Cartea Înţelepciunii 11, 15)

  • Nefericiţi sunt cei a căror speranţă este în cele moarte, care numesc dumnezei lucrările mâinilor oamenilor, realizate din aur şi din argint, asemănare şi reprezentare de animale sau de piatră nefolositoare, lucrare a unei mâini din vechime. (Cartea Înţelepciunii 13, 10)


“A caridade é o metro com o qual o Senhor nos julgará.” São Padre Pio de Pietrelcina