Gefunden 1228 Ergebnisse für: drum spre Canaan
În acea zi, Esáu s-a întors pe drumul său spre Seír. (Cartea Genezei 33, 16)
În ceea ce-l priveşte, Iacób a plecat spre Sucót. Şi-a construit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului numele de Sucót. (Cartea Genezei 33, 17)
Iacób a ajuns cu bine în cetatea Síhem, care este în ţara Canaán, când a venit din Padán-Arám şi și-a fixat tabăra în faţa cetăţii. (Cartea Genezei 33, 18)
Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în ţara Canaán; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el. (Cartea Genezei 35, 6)
Esáu şi-a luat soţiile, fiii şi fiicele, toate sufletele din casa lui, turmele, toate animalele şi toată agoniseala pe care o adunase în ţara Canaán şi a plecat din fața lui Iacób, fratele său, într-o [altă] ţară. (Cartea Genezei 36, 6)
Iacób a locuit în ţara în care trăise ca străin tatăl său, în ţara Canaán. (Cartea Genezei 37, 1)
După aceea s-au aşezat să mănânce pâine. Ridicându-şi ochii, au văzut o caravană de ismaelíţi venind dinspre Galaád; cămilele lor cărau răşină, balsam şi mir; ei mergeau coborând spre Egipt. (Cartea Genezei 37, 25)
S-a îndreptat spre ea pe drum şi a zis: „Lasă-mă să intru la tine!”. Căci nu ştia că este nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai, ca să intri la mine?”. (Cartea Genezei 38, 16)
A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este prostituata aceea care stătea la Enáim pe drum?”. Ei au răspuns: „Nu a fost aici nicio prostituată”. (Cartea Genezei 38, 21)
Iosíf i-a răspuns lui Faraón: „Nu eu. Dumnezeu va da un răspuns spre binele lui Faraón”. (Cartea Genezei 41, 16)
Fiii lui Israél au venit ca să cumpere grâu aşa cum veneau şi [alții], căci era foamete în ţara Canaán. (Cartea Genezei 42, 5)
Cum i-a văzut pe fraţii lui, Iosíf i-a recunoscut. Dar el nu li s-a făcut cunoscut şi le-a vorbit cu asprime. El le-a zis: „De unde veniţi?”. Ei au răspuns: „Din ţara Canaán, ca să cumpărăm de mâncare”. (Cartea Genezei 42, 7)