Gefunden 277 Ergebnisse für: faceţi

  • Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar lăsaţi la o parte ce este mai greu din Lege: judecata, îndurarea, credinţa. Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! (Evanghelia după sf. Matei 23, 23)

  • Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, (Evanghelia după sf. Matei 28, 19)

  • Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»”. (Evanghelia după sf. Marcu 1, 3)

  • Astfel, suprimaţi cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiţia voastră pe care voi v-o transmiteţi. Şi faceţi multe alte lucruri asemănătoare”. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 13)

  • Şi dacă vă va spune cineva: «De ce faceţi aceasta?», spuneţi-i: «Domnul are nevoie de el, dar îl va trimite îndată înapoi»”. (Evanghelia după sf. Marcu 11, 3)

  • Unii dintre cei care stăteau acolo le-au spus: „Ce faceţi, dezlegaţi măgăruşul?”. (Evanghelia după sf. Marcu 11, 5)

  • căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine; pe mine, însă, nu mă aveţi întotdeauna. (Evanghelia după sf. Marcu 14, 7)

  • aşa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaía, profetul: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui! (Evanghelia după sf. Luca 3, 4)

  • Faceţi roade vrednice de convertire şi să nu începeţi a spune în voi înşivă: «Noi îl avem de tată pe Abrahám»! Căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice fii lui Abrahám din pietrele acestea. (Evanghelia după sf. Luca 3, 8)

  • Isus le-a spus: „Puteţi oare să-i faceţi pe nuntaşi să postească atât timp cât mirele este cu ei? (Evanghelia după sf. Luca 5, 34)

  • Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?”. (Evanghelia după sf. Luca 6, 2)

  • (Mt 5,38-48) Însă vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, (Evanghelia după sf. Luca 6, 27)


“Que Nossa Senhora nos obtenha o amor à cruz, aos sofrimentos e às dores.” São Padre Pio de Pietrelcina